Ministerul Afacerilor Externe a transmis, luni, că nu recunoaşte aşa-zisele 'alegeri prezidenţiale' din regiunea Karabah, reiterând susţinerea deplină pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Azerbaidjanului, în frontierele sale recunoscute internaţional, informează un comunicat al MAE transmis luni.
'MAE reiterează susţinerea deplină pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Azerbaidjanului, în frontierele sale recunoscute internaţional, şi se pronunţă pentru reglementarea politică a tuturor problemelor din regiune, în consens cu principiile dreptului internaţional', precizează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Regiunea disputată Nagorno-Karabah şi-a ales sâmbătă un nou preşedinte separatist, într-un context de tensiuni în creştere între Azerbaidjan şi Armenia, a informat AFP. Deputaţii din această regiune muntoasă, populată majoritar cu armeni, dar recunoscută pe plan internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, l-au ales preşedinte, cu 22 de voturi pentru şi unul împotrivă, pe Samvel Şahramanian, 45 de ani, până acum şef al consiliului de securitate al guvernului separatist.
Samvel Şahramanian îi succede lui Arayik Harutiunian, care a demisionat pe 1 septembrie. Înainte de votul deputaţilor separatişti, Azerbaidjanul a calificat desemnarea unui nou preşedinte drept 'o nouă etapă extrem de provocatoare'. 'Este vorba de o încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Azerbaidjanului şi aceasta nu este în niciun caz admisibil, nici tolerabil', potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe azer.
Armenia şi Azerbaidjan se confruntă de decenii pentru regiunea Nagorno-Karabah, care este recunoscută pe plan internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar care este populată majoritar de armeni. Azerbaidjanul a blocat de mai multe luni coridorul montan Lacin, care este singura cale de acces a Armeniei către Nagorno-Karabah. Potrivit analiștilor, situaţia din regiune este catastrofală, cu penurii de alimente şi medicamente.
"Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan poate fi soluţionat doar în mod diplomatic - fiecare trebuie acum să lucreze fără întârziere şi în mod constructiv pentru atingerea acestui obiectiv", a spus Hebestreit.
Este nevoie de un acord rapid asupra ajutorului umanitar pentru oamenii din regiune, ceea ce presupune redeschiderea coridorului Lacin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu