De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci și nu stângaci

Este curios faptul că majoritatea oamenilor sunt dreptaci, dar oare este acesta un aspect întâmplător sau este rezultatul selecției naturale? În general, partea dreaptă este asociată cu abilități, competență și corectitudine, în timp ce partea stângă are conotații negative. 

De exemplu, în reprezentările paleocreștine ale Judecății de Apoi, cei drepți sunt așezați la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, pe când cei condamnați veșnic se află la stânga sa. În culturile orientale se găsesc evaluări similare, iar în lumea islamică, mâna stângă este rezervată pentru funcții escatologice.

De unde provine această evaluare diferită

Explicația intuitivă este că, statistic, este mai frecvent să ai mai multă abilitate în brațul drept decât în cel stâng. Deși există variații între diferite popoare (China: 5% stângaci, Occident: 10-12%), opțiunea dreptace este întotdeauna majoritară. Totuși, frecvența nu înseamnă neapărat că este cea mai adaptativă, putând fi rezultatul unei întâmplări aleatoare.

Atunci, de ce suntem în majoritate dreptaci? Ce stă la baza biologică a acestui fenomen?

Prima ipoteză: natura genetică asociată sexului

Se știe că stângacii au o probabilitate ușor mai mică de a supraviețui până la vârste înaintate și procentul lor este mai mare în rândul bărbaților, ceea ce a fost asociat cu nivelurile de testosteron. Condiția de a fi stângaci se stabilește în jurul pubertății și este frecvent asociată cu boli autoimune, migrene și tulburări cognitive în timpul învățării și maturizării.

Este oare condiția de a fi stângaci codificată genetic în cromozomii sexuali? În cromozomul Y, cu siguranță nu, având în vedere că există femei stângace. Atunci, s-ar afla acest presupus gen în cromozomul X? În acest caz, starea hemizigotă masculină (XY) ar face ca astfel de fenotipuri să fie mai frecvente dacă ar fi un caracter recesiv.

Cu toate acestea, această propunere nu ar fi satisfăcătoare nici ea, deoarece nu explică de ce condiția de a fi stângaci este mai frecventă în rândul gemenilor, nou-născuților prematuri și indivizilor care au suportat stres sau condiții de hipoxie fetală. De fapt, astfel de circumstanțe provoacă și o prevalență a condiției stângace la cimpanzei, cele mai apropiate rude vii ale noastre. De asemenea, frecvențele de apariție nu ar corespunde unei moșteniri tipice legate de sex, deoarece ar fi de așteptat ca 50% dintre bărbați să fie stângaci și doar 25% dintre femei.

Dacă ar avea, deci, o natură genetică, ar fi vorba de ceva mai complex.

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik 

A doua ipoteză: presupusul avantaj adaptativ al dreptacilor

Deși ambele mâini pot, în teorie, să dezvolte aceeași forță și dexteritate, în realitate, acest lucru nu se întâmplă. Această asimetrie morfologică ar putea reflecta procese anatomice interne care suferă dezvoltări diferite pe cele două părți ale corpului. Etapele embrionare timpurii ale mamiferelor urmează un model de dezvoltare a organelor și sistemelor cu o clară simetrie bilaterală. Totuși, sistemul digestiv manifestă asimetrie foarte devreme în poziționarea organelor sale.

De asemenea, apar asimetrii în configurarea diferită a plămânilor (doi lobi în stângul, față de trei în dreptul). De asemenea, sistemul circulator primar se curbează, se răsucește, se compartimentează și crește diferențial, generând o dezvoltare mai mare a arcului aortic stâng (la mamifere, deoarece la păsări domină dreptul).

Rezultatul este că organul vital prin excelență, inima, se află deplasat spre hemitoracele stâng, la fel ca și aorta.

Să reflectăm asupra acestui fapt. Având în vedere că orice leziune potențială prezintă mai multe pericole în torace decât în abdomen și mai ales în hemitoracele stâng decât în dreptul, oamenii au avut întotdeauna tendința de a proteja această zonă. Mersul biped a crescut expunerea și vulnerabilitatea toracelui nostru. Acest lucru ne-ar face să credem că a fi dreptaci este o stare mai „adaptativă”, implicând o rată mai mare de supraviețuire.

Armatele din diferite culturi au dezvoltat scuturi care, purtate cu brațul stâng, protejează hemitoracele de acestă parte a corpului. Astfel, lasă mâna dreaptă liberă pentru atac. Totuși, în biologia evolutivă trebuie să ținem cont de faptul că, în anumite caracteristici, există o selecție invers proporțională cu frecvența. Cu alte cuvinte, stângacii au avantaje în combaterea individuală într-o lume de dreptaci.

Cu toate acestea, această explicație este respinsă deoarece integrarea stângacilor în unități militare compacte creează mai multe probleme de coordonare cu dreptacii decât avantaje individuale. În plus, această explicație nu se aplică femeilor, care nu au participat masiv în formațiuni militare.

Pentru a verifica această ipoteză, am avea nevoie să știm dacă primele manifestări ale stângăciei sunt anterioare apariției, relativ recente, a scuturilor și sabiei. Și într-adevăr, așa este, deoarece populațiile de vânători-culegători actuale, cu un stil de viață similar cu cel din Paleolitic și care nu folosesc scuturi, sunt de asemenea predominant dreptace.

Estimările timpurii ale stângăciei provin din peștera Cueva de las Manos din Argentina, datată în mileniul al VIII-lea î.e.n., unde majoritatea mâinilor imprimate sunt stângace. Aceeași tendință se observă și în peșteri europene mai vechi, precum peștera Maltravieso din Cáceres și peștera Castillo din Santander. Analiza semnelor și zgârieturilor de pe oasele prăzii sau de pe dentiția primitivă sugerează că Homo heidelbergensis, de acum 450.000 de ani, erau predominant dreptaci. Alte specii mai vechi din linia noastră evolutivă arată dovezi de dominanță dreptace.

Prin urmare, cauza predominanței condiției dreptace nu este complet clarificată. În orice caz, având în vedere că speranța de viață a stângacilor este puțin mai mică decât a populației generale, s-ar putea considera că această condiție continuă să comporte „ghinion”, potrivit 20minutos.es. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News