De ce mortalitatea anuală a albinelor a ajuns la 40%, în Europa

Apicultor_Con_Abejas_Miel
Apicultor_Con_Abejas_Miel

Reducerea drastică a numărului de colonii de albine producătoare de miere, în condiţiile globalizării, folosirii neraţionale a pesticidelor şi ale schimbărilor climatice, precum şi impactul economic al fenomenului au fost examinate la primul simpozion internaţional apicol româno-francez, organizat miercuri la Facultatea de Agronomie din Bucureşti.

Colocviul ştiinţific apicol româno-francez "Flora meliferă şi declinul albinelor" extinde colaborarea noastră ştiinţifică de până acum cu L'Institut National de la Recherche Agronomique (INRA) din Franţa prin abordarea unei teme de actualitate pentru economia celor două ţări, nu numai pentru apicultori, şi anume declinul continuu al numărului de colonii de albine', a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Cristina Mateescu, director general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (ICDA) Bucureşti.

Aceasta  a arătat că, în România pierderile sunt mai reduse, dar în Europa Occidentală mortalitatea anuală a ajuns la 30% şi chiar 40%, în lista lungă şi încă incompletă a cauzelor, figurând folosirea neraţională a pesticidelor, schimbările climatice şi comerţul globalizat, scrie Agerpres.

În SUA, una dintre cauze este apariţia gândacului mic de stup, care a decimat coloniile de albine, iar în Franţa există acum un predator - o viespe asiatică, ajunsă în Europa şi care produce mari pagube apicultorilor. Apoi, nu trebuie să incriminăm doar agricultura intensivă, respectiv insecticidele, ierbicidele şi pesticidele, ci să avem în vedere şi greşelile sau excesele apicultorului, dar acestea nu pot explica în întregime amploarea fenomenului, a subliniat directorul general al ICDA Bucureşti.

Cercetătorul român a mai spus că apicultorii trebuie să evite zonele unde se practică agricultura intensivă şi 'unde totul se deşertifică din cauza ierbicidelor în exces, acestea ajungând veritabile deşerturi verzi'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel