De ce nu a primit Băsescu bugetul propus de ARD

buget
buget

Șeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu, a recunoscut, luni seară, că președintele Traian Băsescu nu a avut cum să primească bugetul Alianței realizat în urma programului de guvernare, întrucât, în opinia sa, șeful statului nu trebuie să intre în analiza bugetelor formațiunilor politice. 

Întrebat dacă ARD i-a trimis lui Traian Băsescu bugetul, Adriean Videanu a răspuns: ,,Nu, nu i l-am trimis domnului președinte pentru că sincer nici nu cred că este cazul. Domnia sa nu cred că trebuie să intre în analiza bugetelor formațiunilor politice. În programul de guvernare al alianței avem indicatorii macroeconomici ai cadrului macroeconomic care îl generează seturile nostre de politici. După cum ați văzut în prezența dumneavoastră v-am prezentat un pic mai detaliat bugetul consolidat pe perioada 2013-2016. Este un material foarte serios”, a precizat președintele interimar al PDL București, citează NewsIn.

În intervenția publică de luni seară, preşedintele Traian Băsescu le-a transmis tuturor partidelor că abordările lor în campania electorală sunt superficiale și mincinoase.

“Mai sunt două săptămâni şi să nu-şi imagineze cineva că se pot numi guverne pe poveşti. Este un avertisment extrem de serios pe care îl fac public către partide, că deocamdată nu am văzut niciun buget pe 2013 susţinut de cei aflaţi în campanie şi care să justifice guvernarea”, a precizat, luni seară, Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel