Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a revenit asupra unei declarații făcute în urmă cu două săptămâni despre investiția în imobile, în lipsa copiilor.
Klaus Iohannis a fost puternic atacat din PSD după ce a declarat că el şi soţia sa au ales să investească în imobiliare neavând copii.
Aflat la Reșița, Klaus Iohannis a revenit asupra afirmației și a declarat că "Nu regret acele afirmaţii şi nici nu le-am făcut, deci nu am ce regreta. Eu am spus că, din păcate - ca să nu înţeleagă cineva că intenţionat nu avem copii -, nu avem copii. Nu s-a putut. Şi atunci am avut resurse pentru altceva. Eu mi-aş fi dorit mai mult decât orice să investesc aceste resurse în copiii proprii, dar nu a fost să fie. Faptul că PSD a întors-o invers e o mârlănie fără margini".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News