De ce nu `bubuie` agricultura. Paradoxul cerealelor

România are una dintre cele mai mari suprafeţe agricole din Europa, însă valoarea adăugată generată de agricultură raportată la această suprafaţă este foarte mică, a declarat, marţi, Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul unui studiu privind sectorul agricol din România. 

„Avem o suprafaţă agricolă foarte mare, una dintre cele mai mari din Europa şi generăm o valoare adăugată destul de mare, dar este insuficient. Raportat la suprafaţa pe care o folosim, valoarea adăugată generată de agricultură este foarte mică. În paralel, numărul de oameni angajaţi în agricultură este foarte mare, practic aproape o treime din populaţie este angajată în agricultură, similar cu nivelul anilor '90, dar ponderea agriculturii în PIB a scăzut de câteva ori de la 20 şi ceva la sută la 5 la sută. De asemenea, randamentul pe care aceşti oameni îl produc, respectiv productivitatea pe persoană angajată în agricultură este foarte mică, sub 20 la sută din media europeană. În ceea ce priveşte randamentul pe care îl obţinem la hectar, valoarea adăugată pe care o generăm la hectar este semnificativ sub media europeană, poate chiar jumătate şi comparăm cu media, nu cu ţările cu cele mai bune randamente”, a precizat Belciu, potrivit Agerpres. 

Probleme din agricultură 

Problemele care generează aceste discrepanţe în agricultura din România sunt legate de fragmentarea masivă a suprafeţelor agricole, lipsa tehnologizării, a irigaţiilor şi a centrelor de stocare a producţiilor agricole, dar şi pregătirea oamenilor care lucrează în agricultură. 

„Problemele care generează aceste discrepanţe sunt, pe de o parte, un grad foarte mare de fragmentare care nu permite crearea unor economii de scară, nu permite accesul facil la finanţare şi deci este nevoie de o consolidare a terenurilor agricole. Pe de altă parte e nevoie de o tehnologizare a agriculturii, cu echipamente primare, combine şi tractoare, cât şi prin irigaţii, pentru că la ora actuală irigăm undeva peste 1% din suprafaţa agricolă. Nu în ultimul rând, este nevoie de capacităţi de stocare care să permită oamenilor să nu mai vândă recolta imediat după ce au produs-o, când preţurile sunt cele mai mici. La modul ideal ar trebui să trecem dincolo de produsul agricol brut şi să intrăm cât mai mult pe lanţul valoric în direcţia procesării produselor pentru a vinde nu o materie primă ci un produs cu valoare adăugată mai mare”, a explicat reprezentantul PwC. 

Lipsa finanțării corespunzătoare

În opinia lui Belciu, tehnologizarea agriculturii nu poate fi obţinută decât printr-o finanţare corespunzătoare şi cu toate că există fonduri europene, acestea sunt insuficient folosite din cauza lipsei de transparenţă, de informare, a lipsei de capabilităţi de a scrie dosarele neceasare şi de garantare a creditelor pentru stimularea investiţiilor. 

„Nu în ultimul rând este şi o problemă de pregătire a personalului, pentru că majoritatea oamenilor din cei 30% care lucrează în sector au învăţat agricultură în practică, făcând agricultură, şi nu au o pregătire în acest sens. Nu vorbim doar de o pregătire completă ci chiar de o educaţie de bază într-o şcoală profesională. Este nevoie de o creştere a competenţelor în acest sector agricol, mai ales că peste jumătate din oamenii implicaţi au între 25 şi 50 de ani şi mai au un număr de ani în care mai pot fi implicaţi”, a adăugat coordonatorul raportului. 

Potențial foarte mare

Potrivit analizei PwC, România este una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol, având a 6-a cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările UE, însă se confruntă cu un randament foarte scăzut al producţiei agricole, din cauza mai multor factori. 

Astfel, la nivelul anului 2013 România avea o suprafaţă agricolă utilizată de 13,9 milioane de hectare, după cea a Franţei (29 milioane ha), Spaniei (23,6 milioane ha), Marii Britanii (17,3 milioane ha), Germaniei (16,7 milioane ha) şi Poloniei (14,4 milioane ha), dar mai mare decât cea de care dispuneau Italia (13,1 milioane ha), Ungaria (5,3 milioane ha) sau Bulgaria (5,1 milioane ha). 

Circa 60% din suprafaţa agricolă utilizată a României (8,2 milioane ha) o reprezintă terenul arabil, iar din această suprafaţă circa două treimi sunt folosite pentru culturi de cereale. În aceste condiţii, România este unul dintre cei mai mari 10 exportatori de cereale din lume (locul 9 în lume la exportul de grâu şi locul 6 la exportul de porumb). 

Paradoxul cerealelor

Deşi cea mai mare parte a suprafeţei cultivate este utilizată pentru cereale, acestea generează mai puţin de 25% din valoarea producţiei agricole totale, de 14,2 miliarde de euro la nivelul anului 2015, arată raportul. 

În context, raportul arată că ponderea agriculturii în Produsul Intern Brut al României a scăzut constant în ultimii 20 de ani, de la 22,6% în 1993 la sub 5% din PIB în 2015, iar această scădere a venit pe fondul transformării structurale a economiei româneşti, de la o economie preponderent industrial-agrară, la una bazată în principal pe servicii. 

„Deşi contribuţia agriculturii la PIB este în scădere, România are în continuare cea mai mare pondere a sectorului agricol în structura PIB dintre toate ţările din Uniunea Europeană, de 3 ori şi jumătate mai mare decât media europeană. În plus, la nivelul anului 2014, agricultura angaja 27,3% din populaţia activă a României, de peste 6 ori mai mult decât media europeană de 4,4% din populaţia activă. Ponderea forţei de muncă din România ocupată în agricultură avea în 2014 o valoare destul de apropiată de cea înregistrată în 1992, deşi ponderea agriculturii în PIB a scăzut de peste 4 ori în această perioadă, semnalând pierderi importante de eficienţă. Practic, valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură se ridica, în anul 2013, la doar 18% din media Uniunii Europene, iar situaţia este şi mai îngrijorătoare dacă ne raportăm la ţările din Europa de Vest. Valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată în agricultură în România este de doar 7% din cea generată în Franţa, respectiv 9% din cea generată în Spania”, se arată în raport. 

Dacă luăm în considerare valoarea adăugată brută la hectar, România se situează tot pe una dintre ultimele poziţii, aceasta fiind în jur de 600 de euro/ha la nivelul anului 2013, în timp ce în ţările din Europa de Vest valoarea adăugată brută la hectar depăşeşte 1.000 de euro/ha. 

Forța de muncă din agricultură, nesalariată 

De asemenea, raportul arată că aproximativ 85% din totalul forţei de muncă din agricultură este nesalariată, lucrând pe propriile exploataţii agricole de subzistenţă. Prin contrast, ponderea medie a lucrătorilor nesalariaţi din sectorul agricol în UE este de 72%, iar în unele state chiar cu mult mai redusă (Spania - 50%, Franţa - 63,1%, Germania - 55,8%). 

Randamentele României sunt în urma mediei europene cu 37,1% la producţie de grâu şi 49,3% la producţia de porumb, iar România este depăşită de multe ţări din Europa Centrală şi de Est la acest capitol. Randamentele slabe în producţia de cereale limitează volumul, valoarea şi contribuţia la PIB a producţiei anuale de cereale. 

Raportul oferă mai mulţi factori care explică randamentul slab al agriculturii din România, primul dintre aceştia fiind fragmentarea exploataţiilor agricole. 

Fragmentare acută a proprietății

„România suferă de cea mai acută problemă de fragmentare a proprietăţii în agricultură dintre toate ţările din Uniunea Europeană şi are o mărime medie de exploataţie similară cu Malta sau Cipru, ţări insulare cu suprafeţe agricole mult mai mici decât cea a României. Aproape 75% dintre fermele din România au sub 2 hectare iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total ca număr şi 39% din total suprafaţă agricolă utilizată. La polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 hectare reprezintă doar 0.5% din numărul total, dar exploatează 49% din suprafaţa agricolă. În contrast cu celelalte alte state europene, segmentul fermelor mijlocii, între 10 şi 100 de hectare, este relativ slab reprezentat în România. Franţa şi Cehia, ţări cu randamente mari la producţia agricolă, au peste 29% din totalul de ferme reprezentat de ferme de peste 50 de hectare - ponderea mare de ferme de peste 50 ha le oferă avantaje precum economii de scară, abilitatea de a atrage fermieri pregătiţi, acces facil la finanţare şi implicit tehnologizare mai rapidă”, potrivit analizei PwC. 

Statutul agricultorului

Un alt factor este legat de nivelul de pregătire al fermierilor români, raportat la nivelul de instruire din alte state europene. Conform datelor Comisiei Europene, 96,4% dintre fermierii români au declarat că şi-au însuşit cunoştinţele în domeniul agricol strict pe baza experienţei practice, faţă de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene. 

O altă problemă caracteristică sectorului agricol românesc din perspectiva resurselor umane o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Acest lucru are implicaţii puternice, pe plan fiscal şi al asigurărilor sociale şi asistenţei de sănătate. 

Acoperirea cu infrastructură de combustibil lichid

O altă problemă o reprezintă lipsa de acces la infrastructura necesară, cum ar fi combustibilul lichid. Toate ţările din UE, inclusiv Ungaria şi Bulgaria, au atins o acoperire de 100% a zonelor agricole cu infrastructură de combustibil lichid, în timp ce în România acoperirea este de doar 56%. 

România este mult în urma altor ţări europene şi din punctul de vedere al sistemului de irigaţii, în condiţiile în care secetele afectează frecvent peste 50% din terenul agricol dar numai 12% din terenul agricol dispune de irigaţii viabile. 

Evaziunea fiscală ridicată din sectorul agricol este un alt factor care limitează dezvoltarea agriculturii, sectorul agricol deţinând, de altfel, a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde euro, potrivit datelor Consiliului fiscal. 

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News