Premierul Mihai Răzvan Ugureanu a declarat, joi, la postul public de radio că o eventuală cădere a Guvernului în urma moţiunii de cenzură pregătite de opoziţie, pentru simplul fapt că Executivul ”a respectat o lege”, ar indica faptul că România este o ţară instabilă politic şi caracterizată de semianarhie instituţională, fiind complet dăunător la adresa stabilităţii politice şi economice.
"Dacă moţiunea are ca motiv UMF, este una dintre rarele ocazii în care există moţiune pentru simplul fapt că Guvernul a respectat o lege. Dacă este nevoie de o moţiune pentru a prăbuşi un guvern care abia s-a instalat şi merge foarte bine, efectul strategic este nefericit, pentru că dacă trece, arătăm exact ceea ce nu trebuie să arătăm, şi anume că România este o ţară instabilă politic, o ţară în care preţul câştigului minor contează mai mult decât câştigul unei întregi populaţii, o ţară în care schimbarea de guverne nu duce la altceva decât la semianarhie instituţională, cu lumea pregătită de alegeri, dar nu şi pentru a-şi face treaba. Este riscant şi complet dăunător la adresa stabilităţii noastre politice şi economice", a declarat premierul Ungureanu.
De asemenea, pimul-ministru consideră inutilă moțiunea pe tema UMF din Târgu Mureș, în condițiile în care universitatea s-a angajat să pună în aplicare hotărârea de guvern, privind înființarea liniilor de studiu în limba maghiară, aprobată săptămâna trecută.
Citește și:
Ungureanu: Moţiunea de cenzură a USL se opune legii Educaţiei
Ponta: Pe 17 aprilie, moțiune de cenzură pentru “cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR”
Guvernul a aprobat hotărârea privind UMF Tg. Mureș
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu