Titi Aur a vorbit despre proiectul de lege care permite minorilor de 17 ani să obțină permis de conducere pentru categoriile B sau BE, cu condiția să fie însoțiți de o persoană cu permis similar de minimum 10 ani.
Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a explicat că o astfel de lege ar funcționa în țările vestice, unde educația rutieră este bine structurată, școlile de șoferi sunt riguroase, iar însoțitorii sunt conștienți și bine pregătiți. În România, însă, lipsa educației rutiere adecvate și a unui sistem bine reglementat face ca această propunere să fie riscantă. Titi Aur consideră că implementarea unei astfel de legi ar fi benefică doar după o restructurare profundă a educației și a sistemului de formare a șoferilor.
„În același timp cu proiectul ce prevede că până la 21 de ani nu ai voie să conduci mașini puternice, mai e un proiect care propune ca minorilor de 17 ani să li se dea voie să aibă permis, categoria B sau BE, iar apoi să conducă doar dacă sunt însoțiți de o persoană care are permis de aceeași categorie, de minimum 10 ani, iar în caz de abatere, culpa e comună, a șoferului și a celui care îl însoțește.”, a întrebat jurnalistul Florin Răvdan.
„Am mai discutat povestea asta și despre legea asta. În principiu, e în regulă, dar e în regulă într-o societate în care înțelegerea generală, educația generală e logică.
De ce spun asta? Dacă legea asta este în orice țară din vest, în care copilul, până când ajunge la școala de șoferi, trece printr-un sistem de educație, de înțelegere a traficului, apoi face o școală de șoferi bine pusă la punct, pe urmă, la 17 ani are voie să meargă cu un însoțitor și însoțitorul este un cetățean care conduce de 10 ani, dar care conduce de 10 ani mai mult și mai educat, care a trecut la rândul lui prin tot felul de forme de pregătire și este mult mai conștient, acolo da!
Dar când la noi vii cu un copil complet needucat, din punct de vedere al siguranței rutiere, face o școală așa cum o face - dacă poate să o facă mai cu șpagă, mai fără să se ducă la teorie - și când pui în dreapta pe cineva care oricum nu înțelege mai nimic despre siguranța rutieră - nu despre regulile de circulație vorbesc, ci despre viziunea generală a siguranței: Cum să fac să mă deplasez în trafic în siguranță – și atunci când îl pun pe unul din ăsta, eu cred că nu ar fi bine la noi. Cred că asta nu ar fi benefică.
Sunt situații și situații, că mai sunt și unii mai conștienți. Asta nu înseamnă că e chiar general valabil, dar, în general, aș spune că, în România, nu îndeplinim restul condițiilor. Aș vedea o astfel de lege bună, dacă am încerca să restructurăm sistemul de educație total.”, a spus Titi Aur la emisiunea DC Conducem, de pe pe DC News, DC News TV şi DC Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci