De ce pleacă românii la sparanghel, în loc să vină nemții la săpat șanțuri sau danezii la cules porumbul din România și la udat castraveții din Bulgaria ? Una dintre explicații a fost oferită de agenția Bloomberg, în această săptămână.
Germania, a cincea putere economică și primul exportator la nivel mondial are nu mai puțin de 103 laureați Nobel. Excedentul realizat de germani din exportul de tehnologie ridicată depășește 160 de miliarde de euro, anual. Micuța Danemarcă, țară cu o populație de 13 ori mai mică, are 13 premianți Nobel și ocupă a patra poziție la nivel mondial privind procentul de angajați cu studii superioare.
Danezii au cele mai mari salarii din Europa, la un nivel al taxării extrem de ridicat, statul putând susține sisteme de asistență socială și de protecție a mediului performante, care aduc calitatea vieții din Danemarca pe primul loc la nivel continental.
Românii se bat pentru locul întâi la cele mai mici salarii și la cel mai ridicat nivel de sărăcie extremă cu Bulgaria. La Nobel i-am ras pe bulgari cu 1 la zero, dar golul a fost marcat, să recunoaștem, de un cetățean american.
Ce face ca lucrurile să se așeze astfel? De ce merg românii la cules de sparanghel în Selfkant, pe granița germano-daneză, în loc să vină nemții sau olandezii la cules de struguri în Valea Călugărească? Istoria, geografia, șansa au fost, evident, diferite.
O altă diferență o vedem zilele astea, a și anunțat-o agenția de presă Bloomberg: nemții și danezii se bat pe vaccinurile COVID pe care românii și bulgarii, deștepții Europei, le refuză. Guvernul plănuiește să re-exporte zeci de mii de doze, nefolosite, ca să nu expire în depozitele din România, în timp ce restul țărilor europene le așteaptă.
Bloomberg dădea vina pe o îndelungată experiență a neîncrederii celor două popoare în autorități, care ar face publicul reticent la vaccinare. Presa germană chiar a reproșat UE că repartizarea vaccinurilor COVID între țările membre se face în funcție de numărul de locuitori, nu de cerere. Cu alte cuvinte, în funcție de cultură, educație, nota la testul PISA? Uite că au avut dreptate, lucru care ar trebui să ne umple inima de mândrie.
Băi, ce fraieri, nemții, cum îi păcălește Bill Gates cu tertipuri sau mai bine zis ter-cipuri, cum rezistăm noi și bulgarii, liderii testelor PISA în fața ocultei mondiale și uite ce bine ne merge!
Atenție, însă, când forjați BMW-urile, că toate modelele sunt vaccinate încă de pe linia de producție, chiar și cele aproape noi, pe care le-a folosit doar duminica o bătrână, care se ducea la biserică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu