Prinţul Charles al Marii Britanii a vorbit recent despre vaccinarea sa cu serul împotriva noului coronavirus.
Prinţul Charles al Marii Britanii a declarat joi că se aşteaptă să dureze o vreme până va primi vaccinul anti-COVID-19, deşi are 72 de ani şi este moştenitorul tronului britanic, relatează dpa, scrie Agerpres.
"Cred că sunt la baza listei şi va trebui să aştept", a afirmat el, în timpul unei întâlniri cu cadre medicale din prima linie de la un spital din Gloucester, în sud-vestul Angliei.
Charles, împreună cu soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall, au vorbit cu angajaţi ai Serviciului Naţional de Sănătate care administrau şi primeau vaccinul anti-COVID-19.
"Cred că va trebui să aştept vaccinul AstraZeneca înainte să vină rândul meu. Sunt oarecum în josul listei", a afirmat Charles, care purta o mască şi mănuşi pentru vizită, potrivit agenţiei Press Association.
Charles a fost infectat cu noul coronavirus la începutul acestui an, imediat după începutul pandemiei, însă nu a avut simptome grave. Prinţul afirmă că acum are anticorpi împotriva virusului.
Campania de vaccinare în masă a început de peste o săptămână în Marea Britanie. Personalul medical din prima linie, persoanele în vârstă de peste 80 de ani şi rezidenţii din casele de bătrâni sunt primii care primesc vaccinul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu