Florin Piersic a transmis un mesaj românilor cu câteva zile înainte de a împlini 85 de ani, respectiv pe 27 ianuarie.
SCRISOARE CATRE VOI
Mai e putin și intrăm într-o saptamână mare pentru mine, Florin. In cateva zile, implinesc marele 85. Voi stiți ca n-am avut niciodata rețineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori si mai ales actrițe care parca sunt născuti pe 29 februarie, așa că înainteaza în vârsta o data la patru ani.
De fapt daca ma gandesc bine, acum fiecare an implinit e o victorie, mai ales daca este trait frumos, cu speranta, cu bucurie. O sa vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!
An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul m-ati sărbătorit, m-ati răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate si toata iubirea voastra, cu recunostiință.In teatru, indiferent ce se intampla in viata actorilor de pe scena, se spune:
„Spectacolul trebuie să continue”. Ei trebuie sa fie acolo, sa intre in pielea personajelor lor, sa va aduca un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în coltul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întalnire, pentru ca stiti ca a devenit aproape o traditie sa imi petrec ziua de nastere pe scena, cu voi alaturi .
M-am gândit mult la asta. Si acum vine marele „Dar”. Copii, e prea multă tristețe in lume. De curand mi-am pierdut un prieten de o viata, Rocco- Grigore Rusu, care a fost rapus de boala asta blestemata, iar o minunata partenera a mea, se zbate acum între viata si moarte, din acelasi motiv. Va spun drept: mi se pare cam nepotrivit, sa ne tinem de sarbatoriri.
Si daca nu ne vom vedea fata in fata, fie pe scena, fie pe micul ecran, asta nu inseamna ca va iubesc mai putin. Anul asta este anul Varsatorului, asa ca sunt convins ca ne asteapta lucruri minunate, numai sa trecem odata de perioada asta nefericita. VA ROG sa aveti grija de voi si de cei din jurul vostru. Fiti buni unii cu altii si la anul, facem o sarbatorire si pentru 85 si pentru 86 la un loc! E o promisiune! Va pup cu dragoste!, este mesajul apărut pe contul de Facebook Florin Piersic, care aparține celebrului actor român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News