De ce nu mai auzim povești despre Triunghiul Bermudelor? A dispărut misterul?

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ne aducem aminte că în ultima parte a secolului al XX-lea, nu era zi în care să răsfoiești ziarele fără să găsești cel puțin o știre despre Triunghiul Bermudelor, o zonă aflată în Oceanul Atlantic care făcea navele și avioanele dispărute. În ultimii ani, însă, pare să se fi lăsat liniștea peste acest subiect misterios, iar oamenii se întreabă de ce.

 

Interesul pentru zona oceanică, aflată între Florida, Puerto Rico și Bermuda, a atins vârful în 1968, odată cu un articol despre „Zborul 19”, din 1945. La 5 decembrie 1945, cinci bombardiere americane dispăreau în Triunghiul Bermudelor, deși condițiile meteo nu erau extreme, iar o parte dintre militari aveau experiență de zbor. Ce-i drept, printre aceștia se aflau și cursanți. Un mesaj radio a fost interceptat în jurul orei 16, între un cursant și instructor, primul explicând că busola aeronavei nu funcționa. La scurt timp după aceea, avioanele s-au pierdut undeva la est de Florida și nu s-a mai știut nimic despre ele.

Statistica arată că în Triunghiul Bermudelor nu dispar mai multe nave decât în alte părți

Oricât de intrigant ar fi fost respectivul articol, avioanele dispar din tot felul de motive. În acest caz, se presupune că, după ce s-a pierdut, echipajul a fost probabil forțat să plonjeze în apa agitată. „Majoritatea disparițiilor pot fi atribuite caracteristicilor unice de mediu ale zonei”, s-a scris într-un raport. „În primul rând, Triunghiul Diavolului este unul dintre cele două locuri de pe Pământ în care se întâmpla variații ale busolei. Cantitatea de variație se modifică cu până la 20 de grade, pe măsură ce se înconjoară Pământul. Dacă această variație sau eroare a busolei nu este compensată, un navigator s-ar putea pierde”, se mai menționează.

Toate cele de mai sus sunt irelevante, se pare, deoarece statistic nu există mai multe incidente în Triunghiul Bermudelor, în comparație cu alte zone ale oceanelor și mărilor. Convingerea că există mai multe scufundări în zonă vine, probabil, de la mass-media, cea care a încercat să exploateze subiectul, se arată într-un articol publicat miercuri în IFLScience.

Apariţiile şi dispariţiile, mit sau realitate?

De-a lungul anilor au apărut zeci de articole, cărți și programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor. În urma studierii materialelor existente Larry Kushe a descoperit că puțini au realizat investigații asupra misterului, mulți mulțumindu-se doar să transmită mai departe speculațiile predecesorilor ca și cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile. Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974. După examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigații a Marinei referitor la dispariția avioanelor din 1945 Kushe a descoperit că Comisia nu era uimită deloc de incident și nu a menționat presupusele transmisii radio citate de Berlitz în cartea sa. După spusele lui Kushe, ce nu a fost greșit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: "Dacă Berlitz afirma că un vapor era de culoare roșie șansele ca acesta să fii fost de oricare altă culoare sunt aproape o certitudine." Berlitz însă nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis în "Mortalul Triunghi al Bermudelor" apărută în numărul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicată ficțiunii.

Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza mass media, care a transmis fără a cerceta speculațiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic. În decursul a mai mulți ani au dispărut misterios într-o zonă din oceanul Atlantic, până în Florida respectiv Miami până la coasta nordică a insulei Porto Rico, de acolo urcând până în insulele Bermude având astfel forma unui triunghi.

Totuși, de ce sunt oamenii mai puțin interesați de Triunghiul Bermudelor acum? Probabil şi pentru că subiectul a fost atât de viralizat, la un moment dat, încât publicul a început să se plictisească de el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel