De ce nu s-a apărat Fenechiu în afacerea Transformatorul. Cu ce documente atacă la recurs

relu fenechiu
relu fenechiu

 "Știindu-mă nevinovat, nu am tratat procesul cu seriozitate, însă din acest moment îl voi trata", a declarat Relu Fenechiu în iulie 2013, când a fost condamnat la închisoare, în procesul Transformatorul. Relu Fenechiu a mai spus, imediat după aflarea sentinței, că va prezenta o serie de documente, în premieră, care îi vor demonstra nevinovăția. Susținerile procurorilor, preluate și de instanță, au fost intens vehiculate în mass media. Care este poziția fostului ministru al Transporturilor ? Avocații săi au identificat mai multe inadvertențe și erori pe care vor să le lămurească la recurs. DCNews prezintă strategia pe care o folosește apărarea în recursul la procesul lui Relu Fenechiu.

 Transformatoarele au fost utilizate, nu au rămas pe stoc

 Instanța a acuzat firmele din grupul Fenechiu că ar fi vândut SC Servicii Energetice Moldova SA (fostă SISEE Electrica Moldova) produse din care au fost folosite doar 0,019%, restul fiind bunuri neutilizabile. Ca urmare, valoarea întregului lot, de peste 6 milioane de lei a fost considerată prejudiciu. Din Adresa nr. 4122/26.09.2013 emisă de către S.C. Servicii Energetice Moldova S.A. ca răspuns la solicitarea DNA, rezultă existenţa de bunuri în valoare de 1,6 milioane lei, reprezentând 25% din totalul bunurilor achiziţionate de la cele patru societăţi. Acest lucru demonstrează că nu 0,019 %, ci 75% erau folosite în 2007 (până la momentul la care DNA a întocmit Procesele verbale şi, prin urmare, SISEE, le-a menţinut integral în stoc). În plus, Electrica a cerut în mod expres procurorilor să poată utiliza bunurile existente pe stoc, la nivelul anului 2007, dar nu a primit permisiunea.

 Avocații au mai prezentat dovezi privind valorificarea produselor achiziționate de SISEE de la firmele din grupul Fenechiu și au semnalat că patru facturi emise de aceste firme au fost considerate prejudicu adus Electrica Moldova, deși erau emise către alte companii. Luarea în calcul a facturilor către Electrica Banat și Muntenia, la eventualul prejudiciu al Electrica Moldova, ar fi fost făcută eronat și fără justificare.

 Prețurile sunt mai mici decât ale unor produse noi

 Procurorii au arătat în mod constant că preţurile practicate de firmele La Rocca, Tehnorom, Fene Grup şi Europlus erau echivalente sau superioare celor de pe piaţă, chiar şi în comparaţie cu produse noi.

Avocații arată că preţurile unitare de achiziţie sunt, în general, mult mai mici decât preţurile cu care au fost achiziţionate componente similare de la firme cum ar fi Chemicals, Gems și Niculina.

 Pentru acceași perioadă de referință, preţul transformatorului livrat de Fene Grup a fost de 567.875 lei, pe unitate, preţul indicat de producătorul Elerom pentru un produs similar a fost de 320.000 euro, adică aproximativ 1.280.000 lei, iar cel estimat de Electroputere Craiova între 1.200.000-1.600.000 lei.

 Produsele vândute au provenienţă licită

Instanţa acuză provenienţa ilicită a produselor de la firme de tip „fantomă”, făcându-se referire la DM Grup şi SHARP Impex. Documentele contabile ale celor patru societăţi legate de Fenechiu arată că plata către firmele de la care se achiziţionau materialele a fost făcută doar prin bancă. Astfel se poate vedea că provenienţa bunurilor achiziţionate de către firmele Fene Grup, Tehnorom, La Rocca, Europlus de la societăţile DM şi Sharp Impex a fost legală, aceste firme având convingerea că desfăşoară relaţii contractuale cu societăţi comerciale reale, care prezentau întotdeauna certificatele de plătitoare de TVA.

De asemenea, prin adresa nr. 101230/12.11.2013, emisă de Direcţia de Finanţe Publice Iaşi, se arată că societățile DM Grup și Sharp Impex erau, la acea dată, înscrise în evidenţele fiscale, erau plătitoare de TVA şi aveau deschise conturi în bănci comerciale.

Mai mult, în urma controalelor realizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi pentru perioada de referinţă, la SC fene Grup SA şi la SC Tehnorom nu au fost constatate fapte sancţionate de legislaţia în vigoare care să necesite înscrierea în cazierul fiscal al societăţii.

Transformatoarele vechi erau compatibile fără investiții suplimentare

O acuzație a procurorilor care a prins în rândul publicului, dar a fost însușită și de instanță, reproșează firmelor că au revândut Electrica utilaje second hand recondiționate. Nici nu se putea altfel, susțin acuzații, întrucât sistemul Electrica trebuia fie schimbat integral, fie ”cârpit” cu echipamente identice, rezultate din dezmembrarea altor întreprinderi. Motivul: astfel de transformatoare nu se mai produceau, iar unele noi nu erau compatibile cu sistemul aflat în exploatare.

 Un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, depus la dosar, arată că în perioada 2002-2004 nu s-a găsit o soluţie de finanţare a strategiei de modernizare a sistemului național. Astfel, operatorii au fost nevoiţi să repare echipamentele cu defecţiuni, respectiv să le schimbe cu echipamente identice, funcţionale, rezultate din “lichidări de întreprinderi”. Achiziţionarea de componente second hand, la preţuri mai mici decât cele noi, a fost o practică obişnuită în perioada respectivă.

 Din corespondenţa cu Electroputere Craiova şi SC TMD SA se demonstrează că niciun producător național nu fabrica produsele necesare Electrica.

Dacă era posibilă și mai ieftină cumpărarea unor produse noi, privații n-ar fi apelat la același furnizor. În perioada în care furniza transformatoare către Electrica, firmele lui Fenechiu vindeau și unor privați, arată avocații. EL-CO, SC BURSA Moldova sau SC BLUE NOTE COM nu ar fi cumpărat mai scump produse de veche generaţie, în loc să fi achiziţionat componente şi echipamente „upgradate”, dacă acestea ar fi fost produse ori dacă puteau fi folosite fără costuri suplimentare mari.

 Nu se puteau cumpăra piese de schimb

Componentele transformatoarelor de putere şi ale întrerupătoarelor de putere noi fabricate în perioada 2002-2004 în țară nu puteau fi folosite direct ca piese de schimb. Erau necesare modificări sau înlocuiri ale întregului echipament şi, deci, costuri suplimentare, din următoarele motive:

- existau multe componente vechi cu anumite date tehnice, componente care nu puteau fi înlocuite decât cu produse similare pentru a asigura funcţionarea sistemului.

 - producătorii autohtoni nu vindeau decât transformatoare întregi.

- modificările ce trebuiau aduse transformatoarelor vechi pentru a le putea echipa cu bobine noi, de tensiune mai mare), ar fi fost costisitoare și complicate.

Inadvertențe în motivarea sentinței

Avocații lui Relu Fenechiu atrag atenția că nu au fost acceptate ca probe expertizele tehnice și contabile. Argumentele din motivarea instanței s-au bazat pe concluziile procurorilor, pe declarațiile martorilor și pe raportul Gărzii Financiare Cluj. La pagina 284 din sentință se menționează că transformatoarele cumpărate de la Fenechiu s-au vândut ulterior către SDFEE Iași cu o sumă de cinci ori mai mică. La pagina 285, Curtea reține că prețul a fost de 13 ori mai mic față de cel inițial!

De cealaltă parte, avocații arată că echipamentele au fost valorificate către SDFEE Iași la prețul de cumpărare, la care s-a adăugat cota de aprovizionare, deci este imposibil ca să fi fost vândute cu un preț fie de 5 ori, fie de 13 ori mai mic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel