Directorul de casting al francizei James Bond a explicat de ce actorii mai tineri nu sunt potriviţi pentru rolul spionului britanic.
Debbie McWilliams, care lucrează la această serie încă din 1981, a declarat că actorii tineri care au dat audiţie pentru rolul lui 007 înainte de Casino Royale, debutul lui Daniel Craig ca James Bond, "nu aveau capacitatea mentală" de a juca acest rol. De altfel, Daniel Craig avea 38 de ani la acel moment.
"Lucrurile au fost diferite când am început munca la Casino Royale. Ne-am uitat la actori tineri, dar nu cred că aveau acea gravitate a persoanjului. Nu aveau nici experienţă, nici capacitatea mentală de a prelua un astfel de rol. Pentru că în primul rând e vorba de multă responsabilitate, nu e doar un rol. Aşa că am renunţat la această idee", a declarat McWilliams, citată de Independent.
Daniel Craig a jucat în cinci filme James Bond: Casino Royale, Quantum of Solace, Skyfall, Spectre şi No Time To Die. După ultimul film, actorul a renunţat la mantia lui James Bond, lucru care a pornit o întreagă serie de speculaţii cu privire la cine va fi urmaşul său. Deşi iniţial s-a vorbit despre un James Bond feminin, pe listă au apărut şi actori precum Idris Elba, Henry Cavill sau chiar Tom Holland. Doar că, după declaraţiile directorului de casting, pare că ştim sigur că Tom Holland nu are nicio şansă să devină celebrul spion aflat în slujba Majestăţii sale.
Autorul şi actorul britanic Charlie Higson "şi-a asumat provocarea" de a scrie o nouă carte din universul "James Bond" care va fi lansată pentru a marca apropiata încoronare a regelui Charles al III-lea, relatează vineri DPA/PA Media.
Autorul de 64 de ani a scris cinci cărţi din seria "Young Bond", care se adresează cititorilor mai tineri şi îl prezintă pe James Bond în adolescenţă, la Colegiul Eton, înainte de a deveni agent MI5.
"On His Majesty's Secret Service" va fi publicată de Ian Fleming Publications la data de 4 mai, cu puţin timp înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea, care va avea loc la 6 mai.
Cartea va apărea la 60 de ani după publicarea celui de-al zecelea roman al lui Ian Fleming, creatorul personajului James Bond, intitulată "On Her Majesty's Secret Service", lansată în 1963.
În noua poveste cu agentul 007, adaptată pentru zilele noastre, care se desfăşoară cu puţin timp înainte de încoronare, Bond primeşte misiunea de a dejuca o tentativă de întrerupere a ceremoniei de către excentricul Athelstan of Wessex, care intenţionează să dea o lecţie Marii Britanii.
"Când Ian Fleming Publications a venit la mine cu ideea de a scrie o poveste pentru adulţi cu Bond, cu puţin peste o lună în urmă, am fost încântat - până când am realizat că trebuia să fie gata până la încoronarea din mai", a declarat Higson despre următorul său roman.
"Scrierea şi transformarea ei într-un timp atât de scurt avea să fie la fel de tensionată şi de palpitantă ca orice misiune Bond. Deşi, desigur, în mine n-ar trage nimeni cu pistolul", a adăugat autorul.
"De când lucrez la cărţile 'Young Bond' m-am gândit să scriu o carte Bond pentru adulţi", a mărturisit el.
"Fleming era recunoscut pentru că scria repede, aşa că am canalizat această energie. Iar acum mi se pare foarte entuziasmant că am intrat în sfârşit în lumea Bond pentru adulţi. Toate lucrurile la care te aştepţi de la o poveste Bond sunt acolo - sex, violenţă, maşini, un răufăcător colorat cu un aghiotant dezgustător şi, desigur, Bond însuşi, atât de cunoscut şi în acelaşi timp atât de incognoscibil", a adăugat Charlie Higson, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News