EXCLUSIV  De ce nu se comunică capturile de droguri din Portul Constanța. Despescu (MAI), informații de culise despre destructurarea grupurilor infracționale

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a precizat care sunt modurile prin care statul luptă cu traficul de droguri.

„Sunt 500 de acțiuni, de la începutul anului, pe domeniul drogurilor și, dacă e să vorbim, în această săptămână a fost una dintre cele mai importante, cu peste 37 de acțiuni, în domeniul combaterii criminalității organizate. Au fost peste 250 de percheziții în acea zi, din care 200 pe domeniul drogurilor. Sunt cantități importante capturate în acest an - 570 de kilograme de droguri de risc și mare risc (1,5 milioane de comprimate), avem 3,2 tone de precursori, substanțele din care se produc drogurile, și peste 600 de kg de masă vegetală. Proveniența acestor cantități este diferită. Vorbim de masa vegetală cu prioritate din România, iar substanțele interzise de droguri, mare parte din spațiul extern. 

Anul acesta, vă spuneam, avem 570 (de kilograme de droguri de risc și mare risc), iar acum trecut am avut peste o tonă. Ne ducem în spate, 2022, 2021, și așa mai departe - sunt capturi importante”, a precizat secretarul de stat în MAI.

Despescu (MAI): Colegii noștri sunt plecați de lângă familie și desfășoară activități specifice pentru a putea avea un rezultat

„Această activitate de destructurare este complexă și nu poate fi realizată de un singur polițist. Pentru a destructura o grupare ai nevoie de o întreagă echipă, care are în componență, obligatoriu, procuror, pentru că este o anchetă proprie la nivelul DIICOT și polițiști din mai multe structuri. Și aș vrea să fac o prezentare reală, corectă, din punct de vedere al implicării structurilor Ministerului Afacerilor Interne în aceste echipe. Avem, pe de o parte, structurile antidrog - cele care desfășoară efectiv și exclusiv activități în dosarele penale, pe baza ordonanțelor de delegare ale procurorilor, pe dosarele respective, respectiv dosare de droguri. În același timp, avem structurile de operațiuni speciale - peste 500 de polițiști din operațiunile speciale care sunt implicați în activitățile de destructurare ale grupărilor de criminalitate organizată, respectiv droguri. 

Avem lucrători din cadrul unităților de analiză a informațiilor; structuri de ordine publică, chiar și poliție rutieră, pentru că vedem constatările acestea care sunt la conducătorii auto - (ele) sunt un punct de plecare pentru identificarea unei rețele. Și, în același timp, avem structurile de jandarmi, pe care îi vedem aproape zilnic, în toate acțiunile ce sunt derulate împreună cu celelalte cadre MAI. Și bineînțeles, așa cum am mai menționat, avem DIICOT-ul. 

Plecăm pe o documentare, ca să explicăm într-o imagine exactă, de la momentul sesizării până la momentul finalizării cazului, care înseamnă condamnare - toată această perioadă înseamnă muncă chiar de ani. Vorbim de ani în care unii dintre colegii noștri sunt implicați, plecați de lângă familie, și desfășoară activități specifice pentru a putea avea un rezultat. Tot ce înseamnă captură importantă nu se poate realiza de azi pe mâine. Am confirmat și cu ocazia conferinței de presă că sunt, astăzi, capturi în Portul Constanța, chiar în ultima perioadă, dar nu pot fi comunicate. De ce? Pentru că aceste cazuri sunt în derulare și o simplă informație aruncată în spațiul public poate strica un caz”, a continuat Despescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel