De Ce nu se poate folosi în România tratamentul anti-COVID folosit de Trump

Tratamentul anti-COVID folosit de președintele american Donald Trump nu poate fi folosit în România din cauza birocrației.

La Institutul Matei Balş din Capitală există cocktailul de anticorpi pe care l-a luat Trump, dar medicii români nu au aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, scrie Mediafax. 

La Institutul Matei Balş din Capitală există cocktailul de anticorpi pe care l-a utilizat președintele Donald Trump, dar medicii români nu pot începe studiile clinice pe pacienţi pentru că nu au aprobări de la Agenţia Naţională a Medicamentului. Tratamentul revoluţionar tratează cauza bolii şi ar putea fi autorizat în curând de autoritățile americane.

„Cu siguranţă că tratamentul de studiu există, trebuie să fie doar aprobările. În mod clar, chiar poate fi folosit şi exemplul vine din America. Exemplul nu se referă doar la preşedintele Trump, ei au studii în desfăşurare. (...) Mai ales într-o situaţie grea de pandemie ar trebui să se mişte lucrurile nu repede, ci foarte repede”, a spus Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală.

Ar putea fi cel mai eficient în lupta cu boala Covid

Asta se întâmplă în condiţile în care acest tratament ar putea fi în curând cel mai eficient în lupta cu boala Covid, iar celelalte medicamente pe care le folosesc medicii, precum Remdesiviruul, sunt deja pe terminate în spitale.

„Acest cocktail, aceşti doi anticorpi monoclonali reprezintă chiar un tratament etiologic, care rezolvă cauza. Foarte important, celelalte terapii ajută prin diferite mecanisme pentru fiecare în parte, dar aici e etiologic. E adevărat că este foarte scump, dar în situaţia în care am reuşi să-l avem aprobat, probabil mai ales în formele medii şi severe ar putea să fie un remediu mai mult decât eficient”, a adăgat medicul Adrian Marinescu.

Între timp, în România creşte alarmant numărul deceselor din cauza Covid 19. În ultimele 24 de ore, au murit 73 de oameni, cel mai mare număr înregistrat până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel