Theo Rose este discretă atunci când vine vorba de bebelușul ei, Sasha. Iată de ce nu-și dorește, încă, să-i facă public chipul!
Deja la cinci luni de viață, Sasha Ioan, fiul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian, stârnește curiozitatea tuturor, care se întreabă cum arată și cu cine împarte trăsăturile. În ciuda acestei curiozități, Theo Rose a ales să nu dezvăluie încă chipul copilului său. În urma întrebărilor adresate de către urmăritorii cântăreței cu privire la motivul pentru care nu își arată copilul în public, ea a răspuns clar, fără ezitare, pe contul personal de Instagram. Ea a explicat că nu se simte încă pregătită să își expună copilul în mediul online.
„Cred că vă închipuiți că eu vi l-aș arăta și acum. Ca orice părinte, mă mândresc, mi-e drag de el, mi-ar plăcea să îl vedeți și voi, nu e ca și cum îl port cu cagulă pe față atunci când ieșim pe afară. Nu suntem absurzi. Dar odată ce am face publice imagini cu fața copilului, el ar putea fi fotografiat oriunde, oricând, fără acordul nostru, și postat în aceleași condiții. Și nu vrem să atragem genul ăsta de atenție asupra lui. Nu sunt pregătită și nu îi doresc genul ăsta de atenție momentan. Pentru că nici nu știu dacă e genul de om care își dorește atenția asta”, a spus Theo Rose pe contul ei oficial de Instagram.
Theo Rose și Anghel Damian par să se fi îndrăgostit, cel mai probabil, în timpul filmărilor pentru serialul Clanul de la Pro TV, iar în momentul de față sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu