De ce plâng oamenii?

Multe animale plâng atunci când simt durerea, dar dintre toate speciile, oamenii par a fi singurele vieţuitoare care varsă lacrimi din motive emoţionale.

De-a lungul timpului au existat multe speculaţii cu privire la scopul pe care îl serveşte plânsul emoţional. Problema acestor teorii este că nu reuşesc să fie demonstrate în practică , tocmai din cauză că nu toţi oamenii plâng ca urmare a aceloraşi evenimente sau sentimente, informează portalul de știință Descoperă.

Chiar şi astăzi, unele dintre teoriile produse în Antichitate, precum acelea care susţin că plânsul ne ajută să ne eliberăm de stres, încă mai sunt considerate valabile. De exemplu, William H. Frey II, biochimist la Universitatea din Minnesota, considera că oamenii se simt mai bine după ce plâng deoarece prin acest proces ar fi eliminaţi hormonii asociaţi stresului.

 Această teorie este oarecum asociată cu cea a efectului de catharsis, idee favorizată de Freud şi de amicul lui, Josef Breuer. Cei doi considerau că lacrimile duc la diminuarea excesului de energie emoţională, restabilind homeostazia.

 În ciuda acestor teorii, există puţine dovezi care ar putea susţine efectul cathartic al plânsului. De fapt, cercetările au arătat că, mai curând plânsul creşte excitarea, tensiunea şi determină apariţia efectelor negative.

 Mai multe studii au demonstrat că femeile plâng mai mult ca bărbaţii (femeile au tendinţa de a plânge, în medie, de 5,3 ori pe lună, comparativ cu 1,4, media întâlnită la bărbaţi), dar această diferenţă nu se înregistrează decât după pubertate.

 La copii, plânsul a fost numit „cordonul ombilical acustic”, deoarece determină o imediată acţiune din partea mamei.

 În acest sens, în teoriile psihanalitice ale lui John Bowlby regăsim că el considera plânsul ca parte a ataşamentului, lacrimile fiind semnalul care atenţionează despărţirea de părinţi şi mai ales de mamă.

 Studiile în care s-au folosit tehnici de imagistică au demonstrat că plânsul copilului activează anumite zone din creierul mamei, arii pe care niciun alt sunet nu le poate activa. Tocmai de aceea, ţipătul bebeluşului o determină pe mamă să îl ridice din pătuţ şi să îl calmeze.

 În anii 1950, Paul MacLean a pus această teorie într-o perspectivă evoluţionistă. Ca biolog, Mclean a văzut comportamentele animalelor drept adaptări evolutive ale creierului. Ideea esenţială a lui a fost aceea că „istoria evoluţiei sistemului limbic este istoria evoluţiei mamiferelor, în timp ce istoria evoluţiei mamiferelor este istoria evoluţiei familiei”. Cu alte cuvinte, dezvoltarea sistemului limbic (centrul emoţional al creierului) a fost necesară pentru dezvoltarea anumitor caracteristici ale comportamentului specific mamiferelor. Una dintre aceste caracteristici este nevoia puiului de a se afla lângă mama lui.

 O reptilă care iese din ou nu poate plânge după mama sa fiindcă acest comportament l-ar expune prădătorilor. Prin contrast, un pui de mamifer plânge pentru a i primi siguranţă din partea mamei. Dacă puiul de mamifer nu plânge, atunci el nu va supravieţui.

 O idee asemănătoare este susţinută şi de Kotter care vede plânsul ca un mijloc de creare a legăturilor dintre indivizi, nu doar între copii, ci şi între adulţi, fiind de asemenea un mod important prin care se poate cere ajutor.

De fapt, importanţa lacrimilor este esenţială în apariţia empatiei. Într-un studiu realizat de Robert R. Provine, de la University of Maryland Baltimore County, 80 de voluntari au fost rugaţi să privească imagini în care erau prezentaţi oameni ce expuneau diferite sentimente. Jumătate dintre participanţi au primit imagini cu oameni cărora le curgeau lacrimi, iar cealaltă jumătate au primit aceleaşi imagini doar că lacrimile lor fuseseră şterse cu ajutorul unui program de editare. Indiferent de vârstă şi sex, participanţii au notat că imaginile în care se vedeau lacrimile exprimă mai multă tristeţe.

 Chiar dacă acest fenomen a fost şi este îndelung studiat, domeniul se află abia în stare incipientă. Astăzi, mulţi dintre oamenii de ştiinţă cred că lacrimile sunt declanşate de nervii din sistemul limbic, care ajung din trunchiul cerebral în glandele lacrimale. Cu toate acestea, în ciuda tehnologiei disponibile, care permite monitorizarea creierelor, cercertătorii nu au reuşit, încă, să descopere cum funcţionează acest proces şi cum a apărut el.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News