PSD vrea în septembrie, PNL în octombrie. Ce se întâmplă de-acum încolo?
George Rîpă, consultant politic, a vorbit la #Rezist cu Oana Stănciulescu despre scandalul privind data alegerilor.
Discuția a plecat de la o nelămurire personală a moderatoarei: "Încă nu deslușesc din declarații ce va fi. Sunt foarte curioasă să văd cine se aliniază la start. Domnului Ciolacu îi convenea în septembrie, cât mai repede, pentru că am obținut un scor mare - era o idee serioasă a lui sau a PSD-ului să mergem mai repede, să nu mai avem timp de gândire", a spus Oana Stănciulescu.
George Rîpă a venit cu explicații:
"Ăsta a fost deal-ul pe care l-a făcut cu PNL-ul. De unde a plecat deal-ul ăsta? De la analiza lui Marcel Ciolacu că dacă vei avea alegeri prezidențiale în septembrie vei avea, practic, o campanie invizibilă pentru care tu, ca lider al PSD, nu vei avea timp să enervezi foarte tare electoratul de dreapta. Nu mai spunem că la mijlocul lui septembrie o mare parte din acest electorat s-ar putea să fie încă prin vreo insulă grecească, pe Valea Prahovei... în septembrie e perfect de Grecia, de Turcia, de Egipt... Pleci de la premiza că niște sute de mii de români, poate cei care fac diferența, s-ar putea să nu fie în țară, iar PNL-ul a acceptat acest deal în martie sau când au semnat ei celebrul document din două motive.
Pentru că au primit comasare s-a salvat, practic, scaunul lui Nicolae Ciucă. Dacă noi nu am fi avut comasarea PNL-ul ar fi riscat un scor de 14-15% la europarlamentare, ceea ce ar fi fost un dezastru absolut. Ar fi fost cinci europarlamentari în minus față de acum cinci ani, a doua zi Ciucă pleca acasă. Și a mai fost o analiză greșită a lor - aceea că președintele Klaus Iohannis va ajunge secretar general la NATO. Scopul lor a fost așa: îl trimitem pe băiatu' ăla la NATO și rămâne domnul Ciucă președinte interimar al Senatului. Și în calitate de președinte interimar, când vom avea organizate alegeri prezidențiale, va exista deja un pupitru pe care va scrie "Presidency" și nu are rost să mai schimbi pupitrul. Doar că mie mi se pare că și analiza asta era greșită. De ce? Pentru că noi am mai avut pe unul în 2012 (n.r. Crin Antonescu) care și-a făcut și cărți de vizită..."
Interviul complet, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu