Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a lansat o ipoteză interesantă în legătură cu motivul pentru care Vladimir Putin i-ar fi lăsat pe ruși să fugă de mobilizare în alte țări.
Peste un milion de ruși au fugit deja de mobilizarea lui Putin în alte țări. Mulți s-au întrebat cum de liderul de la Kremlin nu a intervenit și de ce nu închis granițele pentru a-i opri. În timp ce unii au lansat ideea potrivit căreia plecarea acestor ruși i-ar fi convenabilă lui Putin pentru că astfel pleacă, de fapt, cei care se opun regimului său, Vasile Dîncu lansează o altă ipoteză. Potrivit ministrului Apărării, acest exod al rușilor poate fi o oportunitate pentru Kremlin să își înfiltreze spioni în alte țări.
"Din perspectiva strategului și a analizelor strategice, este și cea mai bună modalitate prin care poți infecta mediul din alte țări, din țări care pot să devină adversare, cu spioni, cu sabotori, deci cu oameni care nu sunt neapărat veritabili refugiați. Sigur, majoritatea sunt refugiați, este clar, dar faptul că unele țări au închis granițele, inclusiv Finlanda acum vreo 2-3 zile a închis granița, s-a datorat și acestui fapt. Nu știm printre cei care au plecat câți sunt trimiși și câți sunt veritabili oameni care vor să fugă din calea războiului pentru că la ei nu aveau o amenințare chiar așa cum a fost în cazul Ucrainei. În cazul Ucrainei putem să înțelegem că este vorba despre oameni care cu adevărat fug din fața morții. Atunci când fugi de recrutare nu este chiar așa mare pericolul și există posibilitatea ca unele țări să oprească intrarea refugiaților sau să îi trieze mut mai atent", a spus Vasile Dîncu.
"Pe teritoriul României ați făcut o radiografie? Știm câți înfiltrați avem?" l-a întrebat Alexandra Păcuraru pe Vasile Dîncu.
"În principiu, noi nu am avut fluxuri de refugiați dinspre Rusia în acest moment. Există instituții care se ocupă cu acest lucru, SRI în principiu, se ocupă cu analiza celor care vin, pentru zona teroristă sau pentru cei care au alte scopuri și din când în când desigur că se iau măsuri atunci când se descoperă. Se descoperă câteodată și cazuri din acestea, dar de foarte multe ori nu sunt făcute neapărat publice, alteori vedeți că sunt trimiși din ambasadă, s-a întâmplat și în cazul nostru, diplomați sau foști diplomați trimiși acasă. Astea sunt cazuri în care se descoperă asemenea elemente tip coloana a 5-a, ca să-i spunem așa", a răspuns Vasile Dîncu.
Polonia a precizat vineri că nu va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor, după ce unii tineri ruşi s-au grăbit spre frontiere pentru a scăpa de măsura anunţată miercuri de preşedintele Vladimir Putin, transmite DPA.
"Nu vom permite unui grup de ruşi să intre în Polonia în mod generalizat, nici măcar acelora care susţin că ei fug de mobilizare", a declarat viceministrul de interne polonez Maciej Wasik pentru postul public de radio.
Citând securitatea naţională a Poloniei, el a spus că nu va exista o deschidere a frontierei pentru a ajuta bărbaţii ruşi.
"Doar în cazuri individuale, atunci când un cetăţean rus poate dovedi că este supus torturilor sau persecuţiilor din motive politice în Rusia", se vor putea aplica regulile privind azilul în Polonia şi persoana respectivă ar putea obţine protecţie, a adăugat Wasik.
O reuniune de urgenţă a avut loc la Bruxelles în scopul coordonării la nivelul Uniunii Europene a problemei cetăţenilor ruşi care încearcă să intre în state membre UE pentru a scăpa de ordinul de mobilizare parţială din ţara lor. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina, în timp ce Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Liderul de la Kremlin a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra", notează Agerpres. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu