Sportul alături de o dietă echilibrată și o bună hidratare contribuie la o viață sănătoasă.
Doar 30 de minute de sport sau activitate fizică moderată, 5 zile pe săptămână ar preveni unul din 12 decese și unul din 20 de cazuri de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale. Cifrele au fost demonstrate științific într-un studiu care a fost publicat în faimosul The Lancet și la care a fost analizată activitatea fizică a circa 131.000 de oameni din 17 țări, vreme de 7 ani, notează Medical News Today.
Pe o idee similară merg și specialiștii de la Clinica Mayo, una dintre cele mai celebre unități medicale de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. ”Ca obiectiv general, faceți cel puțin 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi. Dacă doriți să slăbiți, să mențineți pierderea în greutate sau să îndepliniți anumite obiective de fitness, poate fi necesar să faceți mai mult exerciții”, susțin aceștia în o serie de recomandări postate pe site. Un studiu, citat de BBC, realizat de Glasgow Caledonian University susține că stând prea mult în șezut ar putea chiar să ”anuleze” beneficiile exercițiilor fizice.
Cori Grămescu este unul dintre nutriționiștii români care recomandă, aproape de fiecare dată, să facem mișcare. Aceasta subliniază că ”calitatea vieții crește incredibil de mult adăugând 30 de minute de antrenament moderat pe zi”. Aflată în SUA, ea scrie pe Facebook:
”În Miami am impresia ca toată lumea face sport și e fit, lucru care îmi place la nebunie! Asta mă motivează și mai tare să prioritizez antrenamentele sportive, chiar dacă uneori asta înseamnă 30 de minute de pilates pe zi. Calitatea vieții creste incredibil de mult adăugând 30 de minute de antrenament moderat pe zi, veți avea o concentrare mai buna, veți dormi mai bine și vă veți bucura inclusiv de o viața sexuală mai plăcută, pe lângă beneficiile obișnuite referitoare la aspectul fizic si sănătatea metabolică. Faceți sport!”.
Experți de la Organizația Mondială a Sănătății spun că lipsa mișcării este unul dintre principalii factori de risc pentru mortalitatea prin boli netransmisibile. Persoanele care sunt insuficient de active au un risc de deces mai mare cu 20% până la 30% comparativ cu persoanele care sunt suficient de active.
Sportul îmbunătățește sănătatea oaselor, mușchilor și inimii, reduce riscul de hipertensiune arterială, boli coronariene, accident vascular cerebral, diabet, diferite tipuri de cancer (inclusiv cancer de sân și cancer de colon) și depresie. Scade riscul de fracturi de șold și ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu