Un cățel nu este doar un animal de companie, ci el devine un membru al familiei.
Te-ai întrebat, însă, vreodată de ce roade mobila cățelul tău? Acest lucru ar putea fi un semn de singurătate sau plictiseală. De aceea este foarte important să îi atragi atenția cu diverse jucării și multă mișcare. Previi comportamentul de ronțăit, în timp ce îi redirecționezi atenția asupra unei jucării.
Vezi și: Câinele perfect pentru tine, în funcție de zodie
Pilotul Cezar Osiceanu a spus care sunt alimentele pe care ar trebui să nu le dăm niciodată câinelui.
„Câinii sunt carnivori prin excelență, dar, în ultimii 30-40 de ani, omul i-a transformat încet dieta naturală. Trebuie să știm că rasele canine au mirosul mult mai dezvoltat decât al omului, aud mult mai bine decât omul, văd mult mai slab decât omul, iar simțul gustului este mult mai slab decât al omului, practic ei putând mânca o viață întreaga cam aceeași mâncare dacă miroase le fel.
Pâinea nu se dă la câini decât prăjită și puțină, cel mai bine este să fie evitată, deoarece fermentează. Roșiile sunt excluse total pentru că fermentează. Oasele de pui se sparg în așchii dure, iar câinii nu mestecă precum oamenii, ci sfărâmă și înghit ceea ce poate produce accidente care se pot solda cu deces. Un mioritic splendid de circa un an și 65 de kg a murit din cauza unui copan de găină bătrână folosit la ciorba stăpânilor, care s-a spart perforând gâtul câinelui. Oasele sunt bune cu cât sunt mai mari, dar de preferat de vacă.
Oul este un aliment extrem de important și în alimentația câinilor, dar pentru a beneficia de aportul său se dă doar gălbenușul crud în amestec cu lapte, în special puilor sau câinilor în creștere, în special pentru rasele de talie medie și mare, dar nu mai mult de patru zile pe săptămână. Merele și fructele sunt evitate pentru fermentația pe care o produc”, a spus, pentru DCNews, Cezar Osiceanu.
„Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor, deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile.
Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.
Producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a spus pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.
Într-o ediție a emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, specialiști au discutat despre Golden Retriever, una dintre cele mai populare rase de câini la nivel global.
Bunele maniere, blândețea și prietenia sunt etaloane pentru această rasă. Acesta câine are multe de oferit, în fiecare zi surprinzând cu ceva nou.
În cadrul emisiunii, s-a precizat că „sunt cei mai îndrăgiți căței, potriviți pentru familii, în special pentru copii. Sunt lipicioși. Le place să alerge, să înoate. Pot fi folosiți pentru persoanele cu dizabilități, pentru căutare și salvare după cutremure, dar necesită un tratament special de doi, trei ani. Distrug lucruri în casă doar dacă nu li consumă energia. Nu latră mult, ei vor să se joace. Se înțeleg foarte bine cu alte animăluțe.”
De asemenea, s-a precizat că „pot sta și la apartament, îți trebuie doar timp să-i scoți afară, să-i plimbi cel puțin o oră, să-și consume energia. Când ești plecat de acasă, în general dorm. Când sunt mai mari, stau liniștiți. Au nevoie de o hrană premium, au nevoie de suplimente pentru articulații, au nevoie de îngrijirea blăniței.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu