Bătălia din CNA pentru prelungirea licenței Realitatea Tv nu a fost un simplu joc de imagine. PDL a încercat să închidă postul, al treilea în ordinea audienței, pornind de la o manevră parlamentară, coordonată de Roberta Anastase. În momentul de față, Consiliul are o majoritate dominată de reprezentanți ai Opoziției (7 la 4, sau 6 la 5, dacă observăm că Dan Grigore, trimis în CNA de guvernul Tăriceanu ar vrea să mai prindă un mandat, deci depinde de guvernul Boc și votează, deseori, în favoarea PDL). Mandatul lui Grigore Zanc, din partea PSD a expirat, iar Birourile Permanente ale Camerei ar fi trebuit să îl reconfirme pe acesta. Roberta Anastase a blocat însă procesul, cu o zi înainte de rediscutarea licenței Realitatea. Grupul PDL-UDMR încearcă să schimbe compoziția CNA, ca să reflecte majoritatea parlamentară. Procedurile sunt însă greoaie, iar ”termenul de judecată” pentru Realitatea era deja programat. Așa că, în scenă a intrat Narcisa Iorga, membră CNA. Ea a cerut respingerea acordării licenței sau cel puțin o amânare, pe motiv că acționariatul postului nu este transparent. Dacă s-ar fi amânat discutarea licenței până când Roberta Anastase și aliații ei numesc pe altcineva în locul lui Zanc…
Cine este Narcisa Iorga
Narcisa Iorga a fost o ”Ada Meseșan”: directoare de comunicare a PD-L. Ea a ajuns în CNA la propunerea lui Traian Băsescu. S-a afirmat prin atacarea violentă a realizatorilor de televiziune care critică puterea portocalie și prin propunerile de amenzi uriașe la adresa unor jurnaliști ca Mircea Badea sau Victor Ciutacu. A fost acuzată că ar fi primit un laptop de la OTV, în 2009. Narcisa Iorga a declarat că a fost lăsată o pungă roşie la secretara ei, însă pachetul a fost returnat postului OTV. În decembrie, Vadim a folosit ocazia unei emisiuni de la Antena 3 pentru a susține că Narcisa Iorga trăiește cu Adriean Videanu și are soțul angajat lector la Academia de Poliție de către Vasile Blaga. Pe lângă scuzele publice de la A3, Iorga a cerut colegilor să aplice sancțiunea maximă, de 100.000 de lei, lucru realizat, deoarece postul nu a prezentat dovezi.
Ce crede un coleg de Consiliu despre Narcisa
Cel mai savuros scandal în care a fost implicată fosta purtătoare de cuvânt a PDL s-a desfășurat într-o ședință publică a CNA, când Constantin Duțu a făcut-o politrucă și otravă:
"Nu îţi e ruşine, politrucă nenorocită? Nu mă calci tu pe mine în picioare, care eşti nimeni în ţara asta", i-a spus Constantin Duţu colegei sale de Consiliu.
"Eşti un politruc", i-a replicat Narcisa Iorga.
"Tu eşti o mizerie, o otravă nenorocită. Sunt un om bogat şi un om cu nume (...) Să-ţi fie ruşine, politrucă nenorocită, sunt maestru emerit al artei (...) Dacă pleci de aici, nu mai ai ce mânca nicăieri. Eu sunt un om bogat (...)", a conchis Constantin Duţu, ridicând foarte mult tonul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News