Cristian Stîncanu, directorul Organizației Non-Profit "My Romania Community", care ajută românii din Marea Britanie, a fost invitat la emisiunea "Departe de România", moderată de Gabriel Nuță-Stoica, unde a vorbit despre motivele pentru care românii aleg să construiască case în România chiar dacă nu intenționează să se mai întoarcă aici.
„De ce își ridică românii case în satele din țară, dacă ei nu stau în ele, sau mulți dintre ei nu se mai întorc acasă?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.
„Cred că e o chestiune culturală, moștenită, o chestiune care spune că degeaba ești bărbat dacă nu ai făcut o casă în viața ta și nu ai plantat un pom. Plecând de la chestiunea asta culturală și de la iubirea față de țară, românii își iubesc locul de unde au plecat și atunci când ești în străinătate simți mai mult decât atât lipsa locului în care ai crescut, ai copilărit, te-ai dezvoltat, a oamenilor din jurul tău, a acelui mediu. Probabil din dorința de a se întoarce acasă. Mai intervine acel factor al rușinii: „Domnule, lucrează în străinătate și nu și-a făcut nimic aici.”
Tindem să judecăm oarecum prea tranșant și printr-o prismă ușor restrictivă, aș spune, atunci când vorbim despre românii care muncesc în afara țării. Cred că aceasta este motivația de bază. Suntem legați de glie, suntem legați de țara mamă și probabil dorința în subconștientul nostru de a ne întoarce mereu la rădăcini este și motivul pentru care foarte mulți din români investesc, construiesc, foarte mult acasă în țară. De multe ori, acele construcții probabil nu vor fi niciodată folosite la capacitatea lor, așa cum ar trebui folosită o gospodărie.”, a spus Cristian Stîncanu.
„Ne spuneți că o mare parte dintre românii plecați în străinătate au în sufletul lor acest plan de a se întoarce în România, dar copiii lor fiind în sistemele de educație de acolo nu-i mai poți lua. Trec anii și se ajunge la o vârstă la care viața ta este în altă țară. Te mai poți întoarce în țară? Te mai poți readapta în România?", a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.
„Ne schimbăm, iar românii care au un contact cu societatea britanică, ei vor evolua într-un anume fel, conștient sau inconștient, acest lucru se petrece. Aici intervin anumiți factori pentru că societatea îți oferă anumite mecanisme. Înveți să lucrezi sau să accesezi societatea prin acele mecanisme. De aceea vedeți că se stârnesc foarte multe conflicte atunci când sunt concediile și românii se întorc în țară.
Poate uneori românii exagerează prin modul în care se întorc în România și ar fi bine să fim mai toleranți pentru că foarte mulți din cei care trăiesc în afara țării sunt învățați într-un anumit mod. Accesează sistemele într-un anumit mod, primesc anumite servicii și de aceea aceste conflicte. În fiecare concediu, aceeași poveste.”, a spus Cristian Stîncanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu