Rezultat în urma zdrobirii strugurilor, mustul conţine nu numai compuşii benefici din pulpa fructului, dar şi din pieliţă, seminţe şi ciorchini. Consumul moderat de must menţine sănătoase vasele de sânge, spun medicii. Atenţie, însă: sunt persoane care nu ar trebui să pună pe limbă nici măcar un strop. Mustul poate fi şi extrem de periculos pentru unii.
Nutriţioniştii atrag atenţia asupra proprietăţilor sale antioxidante, datorită cărora mustul ameliorează circulaţia sangvină, scade riscurile de maladii cardiovasculare, de obezitate și de diabet de tip 2. „Mustul este indicat pentru anemie, astenie, surmenaj, dar și în afecțiuni precum gută sau artroză. Este un bun laxativ, fiind recomandat în anumite tipuri de constipație, dar și un excepțional diuretic, indicat pentru tulburări ale tensiunii arteriale”, spune nutriţionistul Maria Florea, potrivit doctorulzilei.ro.
Persoanele obosite sau slăbite se simt mai relaxate după ce consumă must pentru că zahărul din struguri este foarte ușor asimilat de organism, trecând direct în sânge la scurt timp după ce este ingerat. Nutriționiștii spun că mustul poate fi folosit și în curele de slăbire. Pe lângă kilogramele nedorite, se elimină din organism și toxinele. Atenție, însă, dacă este consumat în cantități mari, mustul are efectul invers, îngrașă. În plus, și diabeticii sau cei cu rezistență la insulină trebuie să se abțină să consume pentru că are un conținut mare de zahăr. Mustul mai poate fi folosit și în tratamentele de frumusețe. Reîmprospătarea tenului poate fi făcută cu ajutorul mustului aplicat pe o compresă și apoi pe față. Sucul, pus pe tifon, ajută la refacerea pielii, iar cojile strugurilor îi redau elasticitatea.
Că să mențineți mustul mai mult timp, nu e recomandat să adăugați aspirina, pentru că irită mucoasa gastrică, putând provoca gastrită sau ulcer. Varianta mai bună este fierberea, dar chiar și așa, mustul își pierde din vitamine și nu mai este la fel de sănătos. Dacă doriți să încetiniți fermentarea mustului pentru câteva săptămâni, îl puteți ține la frigider, lăsându-i loc să „răsufle” prin dop.
Stimulează digestia și combate constipația
Combate astenia, oboseală și depresia
Protejează sistemul nervos central
Are efect anti-îmbătrânire
Protejează vederea
Menţine sănătatea vaselor de sânge
Mustul este un diuretic natural ideal pentru o cură de detoxificare a organismului. Este bun și pentru bolile de rinichi – ajută la eliminarea toxinelor – și este în special bun pentru cei care se recuperează după o viroză puternică ori după boală. Bea o cană de must la fiecare masă principală.
Așa se pare, iar acest lucru se datorează tot antioxidanților puternici pe care îi conține această licoare, care sunt chiar mai buni decât vitaminele C și E. Consumul moderat de must menţine sănătoase vasele de sânge. Cardiologul Ioan Bostaca de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi a explicat că sucul de struguri roşii este bogat în resveratrol, un antioxidant important, care se găseşte şi în unele medicamente indicate pentru bolile cardiovasculare.
Poți pierde în kilograme cu ajutorul mustului, însă acesta nu trebuie să conțină mult zahăr. Pentru că reglează digestia și grăbește metabolismul, poți slăbi mai ușor. Condiția este să mănânci moderat și chiar să faci și un pic de mișcare.
Dacă este consumat în cantităţi exagerate, mustul poate fi dăunător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu