Încercați să fiți alături de copiii voștri mai ales la ziua de naștere! Experții avertizează că cei care în copilărie nu au avut tort și nu au primit cadouri de ziua lor vor rămâne cu traume și vor deveni adulți plini de regrete și sentimente de vină.
Sunt părinți care abia așteaptă să-și celebreze copiii și să organizeze petreceri, să le cumpere cadouri și să le acorde toată atenția mai cu seamă în acea zi. Totuși, sunt și mame și tați care aleg să economisească și să nu pregătească nimic, o abordare deloc sănătoasă, spun psihologii de la Bright Side.
Vremurile s-au schimbat. Ceea ce era considerat cândva doar o simplă sărbătoare a zilei de naștere a evoluat acum în organizarea unor petreceri tematice elaborate, cu peste 50 de invitați, mese pline de bomboane personalizate și decorațiuni costisitoare, care adesea ajung să fie aruncate. Cu toate acestea, Dr. Jacqueline Woolley susține că este important să sărbătorim ziua de naștere într-un mod semnificativ, deoarece copiii, la fel ca și adulții, caută să înțeleagă și să dea sens evenimentelor personale.
Dr. Woolley a realizat un studiu între conceptele de vârstă și ziua de naștere la copiii mici. Pentru cercetare, au fost examinați 99 de copii americani cu vârste între 3 și 5 ani. Procedura a fost simplă: 3 copii de 2 ani urmau să împlinească 3 ani. Studiul a fost realizat la Universitatea din Texas.
Primul a putut să aibă o petrecere, al doilea nu, iar al treilea a avut parte de petrecere, dar în 2 părți. Voluntarii au fost rugați să indice ce vârstă ar avea fiecare copil. Rezultatele au arătat că mulți dintre aceștia au spus că cel care nu a avut parte de o petrecere face 2 ani și, de asemenea, au răspuns că cel care are două petreceri va face 4 ani.
Testele Dr. Woolley au relevat faptul că, pentru copiii de vârstă preșcolară, experiența anuală a sărbătoririi are o importanță deosebită: copiii percep acest eveniment ca pe un moment care marchează creșterea lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News