Cîțu vrea să împrumute 5 miliarde de lei în februarie 2020. Explicații și atacuri

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a oferit mai multe explicaţii cu privire la împrumuturile pe care MFP le va lua în luna februarie. Acesta a profitat de ocazie şi a lansat un nou atac la PSD. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Transparență 100%!

În luna februarie MF a anunțat că are în plan să împrumute 5 miliarde lei. Bineînțeles este vorba de o țintă. Totul depinde de condițiile pieței iar suma finală poate să fie mai mare sau mai mică.", a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook. 

De ce trebuie să se împrumute MF

"Două motive:

- deficitul bugetar ESTIMAT pentru acest an

- plata împrumuturilor care vin la scadenţă din anii anteriori.

De aceea eu doresc surplus la buget. Să plătesc imprumturile făcute de socialiști din surplus și să nu fie nevoie să mă împrumut din nou.

Lucrurile sunt simple și mă miră că exista confuzie și nu doar la socialiști.", a mai scris ministrul. 

"Cum am ajuns aici?"

"Foarte simplu. Socialiștii de la PSD sunt incompetenţi, iresponsabili şi interesaţi doar de buzunarul propriu, nu de sănătatea economiei. Au trecut prin parlament două legi cu IMPACT BUGETAR NEGATIV MAJOR- fară sursă de finanţare, legea salarizării și legea pensiilor.

Astfel. În fiecare lună de la buget se plătesc:

- aproximativ 11 miliarde de lei pentru pensii și ajutoare sociale. Doar legea pensiilor votată de PSD anul trecut înseamnă că în fiecare lună 2 miliarde lei trebuie luați de undeva - PSD nu a indicat sursa de finanțare.

- aproximativ 9 miliarde lei salarii în sectorul bugetar. Și aici sunt aproape 2.5 miliarde lunar care nu au sursă de finanțare.

- aproximativ 4 miliarde lei pentru medicamente și bunuri și servicii

- aproximativ 1 miliarde de lei pentru subvenții agricultura în avans

Mai sunt și alte cheltuieli dar acestea sunt majore.", a mai punctat Cîţu. 

"Ce fac eu diferit?"

"Se vede clar că avem 4.5 miliarde lei fară acoperire și banii trebuie luați de undeva. PSD când a trecut ledgile prin Parlament le-a lăsat fară sursa de finanțare- subminarea economiei naționale?

Nu exista secrete aici. Anunț la început de an necesarul de finanțare pentru tot anul. La început de luna tintă pentru luna respectivă. Piețele știu când încerc să împrumut de pe piata locala.

Ce fac eu diferit?

Țintesc surplus bugetar pe termen mediu. Piețele au încredere și ne premiază cu dobânzi mai mici. DOAR așa pot să reduc datoria publica și implicit sumele imprumutate. Deja am început cu un deficit mai mic în 2020.

P.S. Să fie clar. MF nu are politică de creditare și nici nu contractează sistematic datorie publică. Ca astfel de aberații să nu mai fie enunțate de oficiaili romani, aveți grija ce votați și pe cine trimiteți în Parlament.", a conchis Florin Cîţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel