Buna Vestire, denumită popular 'Blagoveștenia' (termenul slav pentru Buna Vestire), este prăznuită în fiecare an, pe 25 martie. Buna Vestire ne aduce aminte de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare Maria că îl va naște pe Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul.
Buna Vestire înfățișează momentul în care Sfânta Fecioară Maria, crescută în templu până la vârsta de 15 ani şi apoi dată în tutela dreptului Iosif, a fost aleasă de Dumnezeu ca să ÎL nască pe Fiul Său.
"Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioara logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu intre femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Si îngerul i-a zis:
Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Sau. Și va împărați peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit.
Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numita stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea". (Luca I, 26-38).
"Cine poate înţelege adâncimea smereniei care a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria?", se întreabă arhimandritul Ilie Cleopa ("Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Ed. Episcopiei Romanului, 1996).
Despre marea sărbătoare a Bunei Vestiri părintele Ilie Cleopa spunea că: "Astăzi răsună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pântece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pământ şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii". (sursa: volumul "Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).
Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea în care sunt scrise regulile cu privire la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an, arată clar motivul dezlegării la pește de Buna Vestire:
„Buna Vestire, în oricare dintre zilele Sfântului Post se va arăta și până la Duminica Floriilor de se va întâmpla, dezlegăm la peşte şi la vin. Şi mâncăm o dată în zi, afară de sâmbătă şi duminică. Iar în Săptămâna cea Mare, până în Joia cea Mare, dezlegăm la vin şi la untdelemn. Iar în Vinerea cea Mare, numai la vin”.
Tradiția zice că, cei care țin Postul Paștelui mănâncă pește în ziua de Buna Vestire pentru a-L imita pe Iisus Hristos, care a mâncat peşte fript şi fagure de miere la scurt timp după Învierea Sa, ca să-şi încredinţeze ucenicii de acest fapt:
„Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor” (Luca 24, 41-43).
Postul Mare este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată. Acesta a fost rânduit de Biserică ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru a întâmpina cu vrednicie Patimile şi Învierea Domnului.
De Buna Vestire și de Florii este dezlegare la pește. Prin urmare, iată câteva sfaturi utile, privind cumpăratul și consumul de pește.
'Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare, urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi produselor din peste şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă dată durabilităţii minimale/dată limita de consum sau dacă această dată este modificată sau depăşită.
Avertizez asupra faptului că este interzis că produsele alimentare congelate să se recongeleze, acestea trebuie prelucrate imediat ce au fost decongelate.
Refuzați să cumpărați pește și produse din pește preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă dată durabilității minimale/dată limita de consum sau dacă această dată este modificată sau depășită;
La cumpărarea peștelui și produselor din peste, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea produsului.
Produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelată, iar la decongelare trebuie să prezinte gustul și mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective.
Avertizez asupra faptului că este interzis că produsele alimentare congelate să se recongeleze, acestea trebuie prelucrate imediat ce au fost decongelate.
Nu achiziționați produsele la care constatați existența aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezența gheții în ambalaj și acordați o atenție deosebită când cumpărați produsele alimentare congelate, asupra modului de prezentare a ambalajului.
Nu achiziționați produse la care constatați că ambalajul este murdar, degradat, nu este închis etanș și nu asigura salubritatea produsului.', a transmis Paul Anghel, director general al ANPC.
Totodată, Paul Anghel spune că, în anii trecuți, comisarii ANPC au găsit la vânzare pește care avea numeroase probleme.
'- chefal proaspăt expus pe pat de gheaţă al cărui muşchi prezenta o consistenţă flască, burtă moale, umflată, amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe;
- crap proaspăt care prezenţa semne vizibile de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burtă moale), produsul era expus la comercializare în afară datei limită de consum;
- scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, din cauza devidării, produsul având consistenţă moale şi miros nespecific;macrou cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte;conserve de “sardine în ulei natural” care aveau declarată, pe etichetă, o cantitate netă de 200 g şi un conţinut de peşte de 120 g, adică 60%, faţă de minim 70% prevăzut;conserve de ”sardine în ulei vegetal”, conform declaraţiilor de pe etichetă (ingrediente: sardinella gibosa 72%, apă, ulei soia 5.6%”), care în realitate aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis.'
'O abatere frecvent întâlnită în cadrul acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, respectiv: peşte expus în condiţii necorespunzătoare direct pe paviment, peşte care prezenţa modificări organoleptice – solzi desprinşi, consistentă flască a muşchiului, peşte şi produse din peşte depozitate în afară spaţiului frigorific, la temperatura mediului ambient, într-un depozit neamenajat şi neautorizat, peşte sărat (sprot şi plătică) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător.', a mai spus Paul Anghel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu