Refuzul lui Ludovic Orban față de preconizata alianță PSD PNL nu înseamnă că între liberali ar fi diferențe majore asupra subiectului. Nici că se pune în discuție măsura care va fi parafată pe 5 februarie. Unele voci au insinuat că prin refuzul său constant de a accepta alianța Orban face jocul lui Traian Băsescu, care l-ar influența prin scandalul ”accidentului de pe Șoseaua Cotroceni”, când liberalul, pe atunci ministru, a lovit o fată pe trecerea de pietoni.
De fapt, jocul disidențelor este practicat de multă vreme de liberali, iar opoziția făcută de Călin Popescu Tăriceanu la alianța cu PSD-ul exclude o manevră coordonată de Băsescu a celor care militează pentru ca PNL să candideze singur în locale și parlamentare. De altfel, și Crin Antonescu s-a manifestat împotriva unor măsuri politice luate de fostul premier, atunci când acesta conducea PNL, tocmai pentru ca să constituie o alternativă, în caz de eșec al echipei Tăriceanu. Astfel, PNL poate reveni, prin Orban și Tăriceanu, dacă actuala construcție politică nu reușește să-l readucă la guvernare, propulsând noi lideri, mai precis pe cei care se opuneau alianței cu PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu