De ce sectorul imobiliar este considerat cel mai expus la riscul de spălare de bani

Fotografie de la Mike B, Pexels
Fotografie de la Mike B, Pexels

Sectorul imobiliar a fost considerat cel mai expus din ţara noastră la riscul de spălare de bani, dar există risc de spălare de bani şi în sectorul agricol, a afirmat, marţi, Adrian Cucu, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). 

'Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre sectoarele care sunt considerate cele mai vulnerabile la risc de spălare de bani. Primul şi cel mai expus este sectorul imobiliar, inclusiv construcţiile, comerţul cu materiale de construcţii dar şi dezvoltatorii şi agenţii imobiliare, prin utilizarea excesivă a numerarului, prin utilizarea forţei de muncă de multe ori angajată sau mai puţin angajată, muncă la negru şi prin alte prin diverse forme de creditare care ocolesc sistemul bancar.

Acest sector a fost considerat cel mai expus din la pălării de bani datorită politicilor de subvenţionare şi de care există suficienţi care încearcă să profite', a spus Adrian Cucu, la o conferinţă dedicată industriei bancare şi financiare organizate de Institutul Naţional de Statistică şi Grupul de presă MediaUno, în cadrul 'Bucharest Leaders' Summit: The Highway to Succes'.

Potrivit acestuia, comerţul în general este considerat că are un risc mediu. El a declarat că evaziunea fiscală este un factor care generează bani murdari, dar şi corupţia. Traficul de persoane este considerat de asemenea o sursă de bani murdari şi cu un nivel ridicat.

'Apar şi lucruri din altă zonă, mă refer la infracţiunile informatice şi apoi mai nou voi face o trimitere şi la infracţiunile împotriva mediului, spuse în mod generic. Şi aici intră din ce în ce mai mult gestionarea deşeurilor şi defrişările ilegale. Dar gestionarea deşeurilor reprezintă din ce în ce mai mult o problemă. Desigur, şi traficul de droguri şi alte fapte sunt generatoare de bani murdari, dar prin o serie de particularităţi ale ţării noastre totuşi nu suntem din acest punct de vedere cu o expunere fantastic de mare', a spus Adrian Cucu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel