De ce și-a angajat o gardă de corp Iulia Navalnaia - Reuters

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Iulia Navalnaia, văduva fostului lider al opoziţiei din Rusia Aleksei Navalnîi, a spus că şi-a angajat o gardă de corp în urma unui atac cu un ciocan care l-a vizat la Vilnius pe Leonid Volkov, apropiat al lui Navalnîi, transmite Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Un bărbat l-a atacat pe Volkov în faţa casei sale din Vilnius în luna martie 2024. În urma atacului, opozantul Volkov a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma leziunilor suferite, între care un os fracturat la o mână, dar și mai multe răni la un picior. Volkov este una din principalii oameni ai opoziţiei ruse. Mai mult, acesta a fost unul dintre apropiaţii lui Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară din Rusia pe data de 16 februarie 2024.

Volkov l-a acuzat pe preşedintele Rusiei că este direct responsabil pentru moartea lui Alexei Navalnîi. Volkov a fost şeful de cabinet al acestuia şi până în anul 2023 a condus şi fundaţia anticorupţie făcută de fostul oponent numărul unu al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Serviciile de informaţii din Lituania au acuzat serviciile secrete ruse de faptul se află în spatele atacului contra lui Volkov. Kremlinul nu a dorit să comenteze, dar a spus că oamenii ar trebui să îl respecte şi să îl asculte pe preşedintele Putin, mai degrabă decât să se teamă de el.

Iulia Navalnaia, care locuieşte în afara granițelor Rusiei şi a promis că va duce mai departe lupta soţului ei contra lui Putin, a spus faptul că incidentul a determinat-o să îşi sporească măsurile de securitate personală.

'Ne-am gândit la nişte protocoale de securitate noi. Sinceră să fiu, nu prea îmi place să merg însoţită de un bodyguard', a declarat Navalnaia, într-un interviu pentru revista Time, la Vilnius.

'Eu şi Aleksei nu am avut niciodată gărzi de corp, şi cred că am moştenit o parte din acel curaj, atitudinea aceea cavalerească de la Aleksei. Însă când eşti prea cavaler, poţi face o mişcare greşită. Aşa că, deocamdată, colegii mi-au cerut să merg cu un bodyguard', a mai zis văduva fostului opozant rus. 'Nu ştim ce va urma, iar asumarea unor astfel de riscuri nu este cu siguranţă o idee bună', a mai spus Iulia Navalnaia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel