De Ce şi-a făcut Emil Boc email

boc-ipad
boc-ipad

Emailul lui Emil este încă o încercare ratată a premierului Boc de a da un refresh imaginii sale de om al trecutului. Boc este perceput de multă vreme în opinia publică drept pionul de sacrificiu al Preşedintelui. Cu toţii aşteptăm momentul cu miză electorală în care Traian Băsescu îl va înlocui cu un alt lider PDL. Între paranteze fie spus şi Până la iminenta sa schimbare din funcţie, lui Emil Boc îi mai rămâne doar să pozeze într-un prim-ministru modern, la curent cu noile tehnologii de comunicare. Evident, Boc are o adresă de email. O avea de multă vreme, a mai făcut aluzie la ea şi cu alte prilejuri, de exemplu atunci când bloggeri ca Adrian Năstase erau prea citaţi şi prea băgaţi în seamă de presa tradiţională. Zilele acestea, Boc a făcut publică adresa de email pentru a anunţa apoi că scrisorile de nemulţumire din partea româilor ajunse în Inboxul său nu depăsesc 5-8% din totalul emailurilor.

Tentativa de refresh este stângace câtă vreme prim-ministrul nu mai este credibil. Iluzia pe care se străduie să o vândă este aceea că este un om apropiat de public, că nu se feresşte de contactul direct cu oamenii simpli, că este dipsus să ne asculte păsurile, că este un ministru şi un politician care comunică. Boc a ţinut să puncteze şi că tableta sa iPad îi poate crea probleme de securitate, susţinând că nu foloseşte decât date publice care nu prezintă pericol pentru siguranţa naţională. Utilizarea de noi tehnologii, după modelul Obama, este o aluzie la apartenenţa lui Boc la o comunitate selectă şi dinamică.

Anunţul public în legătură cu emailul premierului apare după un nou scandal în Guvern, după demisia cu cântec a lui Botiş. Adresa de email, [email protected] nu este însă una serioasă, trimiţând cu gândul la un cont de Hi5 sau de matrimoniale. Pe un post de radio dj-ii comentau la matinal că de acum au cu ce cont să se înscrie pe site-urile porno folosind adresa de email a lui Boc.

Acel “09” din coada adresei de mail este cheia în care citim mesajele premierului: adresa este un argument în plus pentru cei mai reticenţi în legătură cu seriozitatea comunicării prim-ministrului României. Iar lipsa de seriozitate dublată de lipsa de soluţii la criza economică dezvoltă şi mai mult lipsa de credibilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel