Fostul premier Adrian Năstase, în prezent încarcerat la penitenciarul Jilava, le mulţumeşte, într-o postare e blogul personal, poliţiştilor care l-au salvat de la sinucidere în seara zilei de 20 iunie a acestui an, adăugând, totodată, că se simte scăpat de o povară, după ce a aflat că s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazul celor doi ofițeri de poliție.
”În aceste două luni, unul din lucrurile care mă apăsau era riscul ca ofițerii de poliție care veniseră, în 20 iunie, să pună în executare mandatul împotriva mea, să-și piardă slujba sau, mai mult, să fie urmăriți penal”, a scris, sâmbătă, fostul premier pe blogul său.
Adrian Năstase precizează că polițiștii aflați în preajma sa în momentul tentativei de sinucidere și-au făcut ”datoria” și consideră că intervenția lor, probabil, i-a prelungit viața. ”Cei doi ofițeri și-au făcut datoria și datorită lor mai sunt, probabil, în viață. Din acest motiv, în spital fiind, am dorit să depun mărturie în acest sens”, explică fostul premier, apreciind decizia procurorilor de a dispune neînceperea urmăririi penale în cazul polițiștilor prezenți în locuința sa în seara de 20 iunie.
”Mă bucur că s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lor”, a conchis Adrian Năstase.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind incidentul petrecut, în 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare primite de Adrian Năstase şi au dispus, în 22 august, neînceperea urmăririi penale.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului ÎCCJ, transmis vineri, "Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că gestul acestuia (Adrian Năstase - n.r.) a fost voluntar, iar cei doi ofiţeri de poliţie au desfăşurat procedurile de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, conform dispoziţiilor procedurale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News