Cristian Tudor Băcanu, deputat PNL, a fost invitat la DC News și DC News TV unde a vorbit despre principalul motiv de respingere a cererii de viză pentru SUA.
Val Vâlcu a propus discutarea subiectului vizelor, menționând că în două-trei săptămâni se va face bilanțul în relația cu Statele Unite. Autoritățile, inclusiv ambasadorul, încurajează persoanele cu vize să solicite reînnoirea acestora. Cristian Tudor Băcanu a explicat că Statele Unite au o lege specifică pentru ridicarea necesității vizelor, o legislație strictă și modificarea ei pentru România ar fi dificilă, chiar și în contextul unei relații de parteneriat și prietenie.
„Despre vize v-aș propune să discutăm astăzi. Mai avem două, trei săptămâni până se face bilanțul în relația cu Statele Unite. Sunt mesaje, îndemnuri din partea autorităților, a doamnei ambasador, ca cei care au viză să depună cerere pentru reînnoire astfel încât să ne încadrăm în celebrul plafon de 3% respingeri.", a spus Val Vâlcu.
„La americani e destul de simplu. Ei au o lege care reglementează criteriile care stau la baza ridicării necesității obținerii de vize pentru cetățenii unui stat sau altul și e foarte important pentru ei, în baza acestei legislații, să scazi rata de respingere, a celor care aplică, sub 3%. E un criteriu obiectiv și e destul de greu pentru Statele Unite ale Americii, chiar dacă sunt partenerii și prietenii noștri, să-și modifice legislația pentru România. Nu funcționează așa lucrurile.”, a spus Cristian Tudor Băcanu.
Cristian Tudor Băcanu a menționat că în sprijinul României, pentru a intra în programul Visa Waiver, Statele Unite au desfășurat o campanie care a încurajat reînnoirea vizelor, având în vedere că solicitarea unei vize noi este mai dificil de respins dacă deja ai avut una.
„Noi am avut, acum 2-3 ani parcă, 18% rată de respingere și după pandemie, în special, această rată a crescut foarte mult.
Foarte interesant este că partenerul nostru strategic a luat o decizie, și anume decizia de a sprijini România în demersul nostru de a intra în programul Visa Waiver și lucrul ăsta s-a întâmplat și s-a văzut. Adică a existat o campanie realizată de către Statele Unite prin Ambasada lor din București, împreună cu anumite instituții din România, inclusiv Ministerul de Interne, prin care au fost invitați toți cei care aveau vize să ceară reînnoirea pentru că e clar că odată ce ai viza, e aproape imposibil să fii respins atunci când soliciți o nouă viză. Pe de altă parte, cred că s-a comunicat mult mai bine cum și cine trebuie să aplice.", a spus Cristian Tudor Băcanu.
Deputatul a explicat că statul român a abordat o problemă semnificativă legată de imobilele cu multe persoane înregistrate la aceeași adresă. În Sectorul 3 și în alte locații, existau apartamente cu mii de persoane înregistrate, ceea ce a dus la respingerea cererilor de viză atunci când se verifica adresa și se constata că era una fictivă.
„Pe de altă parte, și statul român a lucrat destul de mult prin faptul că a rezolvat o problemă la care nu ne-am gândit. Existau imobile unde mii de cetățeni aveau domiciliu. Pentru că la noi exista o breșă legislativă, nu exista o limită a numărului de persoane care puteau să-și facă o carte de identitate pe o anumită adresă.
Undeva în Sectorul 3 era un apartament unde erau peste 10.000 de astfel de cetățeni, era un caz celebru în Iași unde erau în jur de 10.000, în altă parte erau 6000. Vă dați seama că o mare parte a celor care aveau domiciliile acestea aplicau pentru viză. În momentul în care calculatorul verifică și vede că la adresa respectivă mai sunt încă 10.000 într-un apartament, vă dați seama că e vorba de o adresă fictivă și în acel moment persoana respectivă era respinsă.”, a spus Cristian Tudor Băcanu.
Cristian Tudor Băcanu a explicat că intervenția legislativă a redus numărul maxim de persoane care pot avea aceeași adresă pentru buletin la 10 cetățeni. Această măsură a contribuit la scăderea ratei refuzurilor în procesul de aplicare pentru vize.
„A fost redus numărul de persoane care pot să-și facă buletinul pe o anumită adresă. Acum, dacă nu mă înșel, e vorba de maxim 10 cetățeni. Pot să vă spun că a scăzut această rată a refuzului, din informațiile existente.”, a spus Cristian Tudor Băcanu la DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu