De ce sultana Hurrem a părăsit serialul "Suleyman Magnificul", varianta a treia

Meryem_Uzerli-hurem
Meryem_Uzerli-hurem
Alegeri prezidentiale 2024

După cele două teorii vehiculate până acum, starea de extremă oboseală şi faptul că salariul ei era mult mai mic ca cel al actorului Halit Ergenc, a apărut acum şi o a treia vaiantă. Se pare că Meryem ar fi făcut o cădere nervoasă după ce ar fi descoperit că iubitul ei, afaceristul Can Ates, i-a fost infidel. Actriţa ar fi făcut trista descoperire în timpul celor câteva zile de vacanţă pe care le-a petrecut în primăvară, la Bodrum, alături de Ates.

“Practic, Meryem a aflat că iubitul ei a inselat-o. Se aflau în vacanţă, la Bodrum, când s-a întâmplat asta. Bulversată, Meryem s-a urcat în avion, a plecat în Germania şi odată ajunsă acolo i-a dat mobilul tatălui ei şi a tăiat orice punte de comunicare cu prietenii şi colegii”, a povestit un prieten al fostei sultane Hurrem, potrivit enational.ro.

Totuşi, acest scenariu ridică câteva semne de întrebare, mai ales că iubitul ei a fost alături de ea în retragerea din Germania, iar Meryem a invocat doar sănătatea ca motiv al părăsirii serialului cu care a înregistrat un succes fenomenal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel