EXCLUSIV  De ce sunt cozi interminabile la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Despre momentul „25-27 octombrie 1955: Slujba proclamării generalizării cultului Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, ne-a vorbit scriitorul Dan Ciachir.

Slujba, care avea să dureze trei zile consecutive, a început în seara de 25 octombrie, când racla cu moaștele Sfântului s-a scos din biserică, în procesiune, și s-a dus în curtea Patriarhiei.

În întreaga zi de 26 octombrie, credincioșii s-au închinat Sfintelor Moaște, în apropierea sicriului. La ora 18 a început slujba privegherii, încheiată patru ceasuri mai târziu.

În dimineața zilei de 27 octombrie, credincioșii continuau să vină să se închine Sf. Dimitrie cel Nou și să sărute moaștele. Începe Liturghia, a cărei protie (conducere) o are Patriarhul Justinian, care va rosti și predica.

Am citat din numărul dublu, noiembrie-decembrie 1955, al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, închinat marilor festivități religioase care s-au desfășurat pe parcursul aproape unei luni. Aceste praznice bisericești erau în număr de trei: Aniversarea a 70 de ani de Autocefalie; Generalizarea cultului unor sfinți cu moaște în țara noastră; Canonizarea unor sfinți români. 

Din cele trei evenimente, cel mai important este canonizarea primilor sfinți români și după trup, șapte la număr, în frunte cu Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, urmat de Sfinții Ierarhi și Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Sfinții Visarion, Sofronie și Oprea Miclăuș.

Rămâne o ironie a sorții că primii sfinți români au fost canonizați în plin regim comunist, la doi ani după moartea lui St#lin, întrucât încercarea Patriarhiei de a-l canoniza pe domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1934, la trei secole de la sfârșitul său martiric, nu s-a înfăptuit atunci. 

A doua categorie de sfinți, în fruntea cărora este așezat Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, era formată din sfinți și sfinte care își aveau moaștele în țara noastră, dar nu erau români după trup, cu excepția Sf. Ioan Valahul, care era român, însă moaștele sale nu se aflau pe pământul nostru. În afară de Sf. Dimitrie cel Nou și de Sf. Ioan Valahul, erau trecuți în această categorie Sf. Cuvioasă Parascheva, Sf. Filofteia de la Argeș, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Nicodim de la Tismana, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Acești sfinți avuseseră un cult local, iar din 27 octombrie 1955, prin generalizare, acesta devenea național, răspândit pe întreaga suprafață a României. Totodată, s-au reluat atunci pelerinajele la mânăstiri cu moaște de sfinți și sfinte și cu icoane făcătoare de minuni. Ele fuseseră întrerupte din diverse temeri ale regimului. De pildă, moaștele Sf. Filofteia au fost luate din paraclisul mânăstirii de la Curtea de Argeș și duse la Râmnicu Vâlcea, într-un loc impropriu, de teamă ca nu cumva, sub pretextul închinării credincioșilor la aceste relicve sfinte, ei să profite de prilej și să intre și în ctitoria domnitorului Neagoe Basarab, prosternându-se la mormintele celor doi regi și ale celor două regine ale României (Carol I, Ferdinand I, Regina Elisabeta, Regina Maria). 

Festivitățile s-au încheiat pe 27 octombrie cu o Liturghie slujită de Patriarhul Justinian și au fost cu adevărat grandioase. Au venit delegații bisericești din patru Biserici naționale – Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Rusia, Bulgaria și Grecia, a cărei biserică a fost și este condusă de un arhiepiscop, întrucât Patriarhul Ecumenic a fost și a rămas grec (unul dintre aceștia, Athenagoras, fiind pe jumătate aromân). Ca detalii se cuvine să reținem faptul că mai multe Liturghii s-au slujit împreună cu ierarhii oaspeți, în limbile română, greacă, bulgară și rusă, iar între Patriarhie și încăpătoarea biserică „Sf. Spiridon Nou” putea fi văzut un lanț de circa 1500 de clerici, călugări și călugărițe în veșminte liturgice. Asemenea imagini evocând Bizanțul vremurilor de înflorire bisericească apar și în revista amintită.

O nefericită coincidență a făcut ca populația elenă din Constantinopol să fie ținta unor răbufniri turcești, urmare a unui conflict politic legat de Cipru, fapt care l-a împiedicat pe Patriarhul Athenagoras, așezat pe Tronul Ecumenic al Ortodoxiei, să vină în România (o va face 12 ani mai târziu). 

Manifestările din București, Iași, Sibiu, Craiova, din alte orașe și de la mânăstiri cu moaște de sfinți români abia canonizați au fost impresionante. Ierarhii oaspeți au mers atât la canonizările noilor sfinți, cât și la slujbele de generalizare a cultului unor sfinți ori la serbările celor 70 de ani de Autocefalie. Numărul amintit din revista „Biserica Ortodoxă Română” (buletinul oficial al Patriarhiei Române) este un document remarcabil prin fotografiile și discursurile reproduse. Merită să spunem că la o sesiune solemnă a Sfântului Sinod, unde au participat ierarhii noștri și mare parte din ierarhii oaspeți, Patriarhul Justinian a spus limpede că cea mai mare valoare omenească este sfințenia. La rândul său, Mitropolitul Firmilian al Olteniei, în predica ținută la Mânăstirea Cernica, a afirmat că umanitatea nu poate exista în afara lui Dumnezeu.

Inițial, hotărârea canonizării unor sfinți români a fost promulgată de Sinodul Sfintei noastre Biserici pe 28 februarie 1950. Cinci ani mai târziu s-a profitat de un moment de destindere politică, numit „spiritul Genevei”, și au fost împlinite canonizările și generalizarea cultului sfinților menționați, prăznuite cu un mare fast liturgic, specific Ortodoxiei.

* 

Moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor au jucat un rol important în contenirea ciumei lui Caragea (1812-1814) și în curmarea cumplitei secete din anii 1820, de pe vremea lui Grigore Ghica. 

Spargerea Catedralei Mitropolitane și furtul moaștelor Sf. Dimitrie au avut loc pe 17 februarie 1918, într-o noapte de sâmbătă spre duminică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News