Alexander Florescu, instructor de fitness, a fost invitat la emisiunea „Pastila de Frumusețe”, de la DC News și Spectacola, unde a vorbit despre planul de nutriție personalizat și efectul de yoyo.
Invitat la emisiunea „Pastila de Frumusețe”, Alexander Florescu a dezvăluit tot ce trebuie să știm despre o dietă cât mai echilibrată și un stil de viață sănătos. Specialistul trage și un semnal de alarmă asupra fenomenului de obezitate infantilă care există în țara noastră, explicând cum ne menținem rezultatele pe termen lung.
„Sunt nenumărate diete pe care le putem găsi pe internet care funcționează în momentul respectiv pentru că automat, dacă nu mai mâncăm atât de mult, sau nu mai consumăm alimentele pe care le consumam înainte și ne înfometam și mâncăm strict doar câteva alimente, va da rezultat, dar dă rezultat pe termen scurt, noi avem nevoie pe termen lung.
De ce spun pe termen lung? Toți, în general, fac această greșeală, ținem o dietă prin înfometare sau după ureche, o găsim pe internet, credem noi că ni se potrivește, avem rezultate. Am slăbit 3 kilograme sau 5 și ne lăsăm. Nu! Trebuie să nu apară efectul yoyo.”, a spus Alexander Florescu.
Ce înseamnă efectul yoyo
„După ce am ținut planul de nutriție, noi dacă nu respectăm în continuare cu ce am început, vom pune kilogramele înapoi sau poate chiar mai multe. Noi trebuie să evităm lucrul acesta. Se poate evita printr-un plan de nutriție personalizat în funcție de fiecare persoană, în funcție de doleanțele fiecărei persoane.
De exemplu, să zicem că ne contactează cineva și vrea un plan de nutriție, și noi îi dăm unul general. În acel plan general, poate, persoana respectivă nu mănâncă pește sau poate are intoleranță la gluten. Atunci, ca să evităm aceste lucruri trebuie să personalizăm planul de nutriție în funcție de doleanțele fiecăruia. Rezultatele vor apărea și vor apărea în bine. După ce se termină o perioada de 3 săptămâni putem continua prin menținerea acestui plan de nutriție și prin menținerea acestor kilograme pe care noi le-am dat jos și vrem să rămânem acolo.
Dacă două, trei luni respectăm planul de nutriție, nu prin înfometare, vom reuși să fim foarte fericiți, să nu mai apară efectul yoyo, să nu ne mai îngrășăm sau poate să oscilăm între un kilogram, maxim două, dar tot timpul ne vom juca cu aceste kilograme până aproape de jumătate de an, rămânând la greutatea optimă pe care noi ne-am dorit-o.", a spus Alexander Florescu la emisiunea „Pastila de Frumusețe”, de la DC News și Spectacola.
Vezi mai multe in video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News