Dacă ați folosit vreodată un computer, cu siguranță ați interacționat cu un sistem de operare.
Dacă ați folosit vreodată un computer, cu siguranță ați interacționat cu un sistem de operare. În zilele noastre, multe sisteme de operare se luptă pentru a fi instalate pe cât mai multe dispozitive, iar timpurile în care Windows domina autoritar piața au apus, din cauza device-urilor mobile. (Secțiunea VI pentru comparații detaliate)
Un sistem de operare este software-ul principal, care se ocupă de toate componentele hardware și software ale unui computer. Sistemul de operare este cunoscut drept „OS" (Operating System), conform howtogeek.com.
Un sistem de operare este nucleul software al unui device, care se asigură că totul funcționează la unison. OS-urile comunică cu componentele hardware ale dispozitivului. Ele se ocupă de tot, începând cu mausul și tastatura, până la Wi-Fi, memoria ROM și monitorul.
Cum ajută utilizatorul
OS-ul se află între utilizator și componentele hardware. De exemplu, când o aplicație dorește să printeze ceva anume, îi transmite sarcina sistemului de operare. Mai apoi, OS-ul comunică cu imprimanta, folosind driverele sale, pentru a transmite semnale corecte. Pe aplicație nu o interesează ce tip de imprimantă există, dacă există sau cum funcționează. Sistemul de operare se ocupă de treabă.
Multi-tasking
Sistemul de operare se ocupă și de multi-tasking, alocând resurse hardware mai multor programe care funcționează simultan. OS-ul controlează procesele și alocă sarcini CPU-urilor, în cazul în care dispuneți de un CPU cu mai multe nuclee. De asemenea, sistemul de operare se ocupă și de memoria RAM a dispozitivului, alocând resurse multiplelor aplicații care se desfășoară în același timp.
Exemplu concret
Atunci când jucăm Solitaire pe computerul nostru, sistemul de operare este cel duce munca de jos. Când programatorii au construit Solitaire, s-au ocupat de dezvoltarea cărților, sistemului de joc și de multe alte aspecte legate strict de joc. Solitaire nu știe ce componente aveți în computer și nu poate controla CPU-ul sau memoria RAM. Așadar, sistemul de operare alocă resursele necesare pentru ca Solitaire să funcționeze, iar în mod asemănător funcționează toate software-urile pe care le folosim.
Atunci când spunem că un „computer" are un sistem de operare, nu ne gândim doar la tradiționalele desktopuri sau laptopuri. Telefoanele inteligente sunt un computer, precum tabletele, televizoarele inteligente, consolele de jocuri video, smartwatch-urile sau routerele Wi-Fi. Până și un asistent virtual integrat într-un device precum Amazon Echo sau Google Home este un dispozitiv de calculare cu un sistem de operare integrat.
Computerele personale pot include sisteme de operare Microsoft Windows, Apple macOS, Chrome OS (Google) și Linux. OS-urile dominante de pe dispozitivele mobile sunt Apple iOS și Google Android.
Alte dispozitive, precum un router Wi-Fi, pot avea „sisteme de operare integrate". Acestea sunt OS-uri cu mai puține funcții decât în mod normal, făcute doar pentru sarcini specifice. De exemplu, sistemul de operare știe doar să fie un router Wi-Fi, să ofere informații GPS sau să opereze un ATM.
Sistemul de operare Windows a fost lansat în 1985 de către Microsoft și a fost de atunci cel mai popular și mai „ușor de folosit" OS. Acesta a fost primul sistem de operare cu interfață grafică lansat de Microsoft pentru PC-urile compatibile cu IBM, care foloseau MS-DOS.
În scurt timp, Windows OS a început să domine piața sistemelor de operare, depășind competitorul său, Mac OS, lansat în 1984. Avantajul principal al OS-ului dezvoltat de Microsoft a fost simplitatea cu care putea fi folosit, conform Spinfold. De atunci, multe companii și case au adoptat celebrul sistem de operare, care a avut multe versiuni, până la cele mai recente Windows XP, Windows Vista, Windows 7, 8, 8.1 și 10.
O scurtă istorie
Windows 1.0 a fost lansat în 1985 și a fost un sistem de operare care nu avea nevoie de comenzi scrise pentru a efectua sarcini, ci de mutarea unui cursor și apăsarea sa în mai multe ecrane. Windows 2.0 a apărut doi ani mai târziu. Îmbunătățirile minimale au venit odată cu memoria RAM extinsă a noilor mașinării, permițând avansări grafice și mai multă viteză de procesare. Windows 3.0 a fost lansat în 1990, iar această versiune a devenit foarte populară. Acest sistem de operare le-a oferit utilizatorilor mai multe funcții îmbunătățite, precum iconițe noi. Windows 3.1 a apărut în 1992, iar Microsoft a vândut 10 milioane de unități 3.0 și 3.1. Cu ajutorul acestor două versiuni, Windows a început să devină un competitor important pe piața sistemelor de operare.
Windows XP
Windows XP, unul dintre cele mai vândute produse ale lui Microsoft, a fost lansat în 2001, în 25 de limbi. Așezarea în pagină și grafica noului Windows au fost reconcepute pentru a permite o navigare mai ușoară. O nouă concentrare pe viteză și pe actualizările de securitate au ținut virușii mai departe.
Windows Vista și Windows 7
La 5 ani după succesul XP, Windows a lansat Vista, în 35 de limbi. Acesta a fost supranumit cel mai sigur sistem de operare, beneficiind de User Account Control și BitLocker Drive Encryption, pentru a proteja datele utilizatorilor.
Windows 7 (supranumit și Blackcomb) a venit ca un mare upgrade al lui Windows Vista, fiind construit pentru noile dispozitive wireless, precum laptopurile, care începuseră să depășească piața desktopurilor în 2009.
Windows 8 și 8.1
Windows 8 a apărut în 2012 și a suferit o recepție negativă din partea utilizatorilor. Mulți dintre cei care foloseau Windows 7 nu au făcut pasul către Windows 8, din cauza problemelor inițiale și a lipsei unui buton de Start. Noua versiune de Windows a introdus un ecran de Start, cu multiple carduri care se mișcă în timp real.
În 2014, Windows a colectat feedback-ul utilizatorilor și a făcut tot posibilul pentru a-i aduce către noua versiune, Windows 8.1, reintegrând butonul Start și adăugând la loc lucruri dispărute odată cu Windows 8. Mulți utilizatori au spus că Windows 8 ar fi trebuit să fie 8.1, la lansarea dezastruoasă din 2012.
Windows 10, versiunea supremă
Odată cu lansarea din 2015 a Windows 10, Microsoft a transmis că a făcut pasul către „sistemul de operare ca serviciu". Acest lucru a însemnat că versiunea 10 a OS-ului urma să primească actualizări frecvente de interfață și securitate, schimbându-se practic de la an la an.
Windows 10 este instalat de 67% dintre utilizatorii Windows, iar un sfert dintre aceștia încă folosesc versiunea veche de 11 ani, Windows 7.
MacOS este sistemul de operare al lui Apple pentru desktopurile și laptopurile sale. Prima versiune de macOS a apărut în 2001. Denumită inițial Mac OS X, aceasta a fost cunoscută drept o alternativă la Windows, arătând simplu și estetic. Mai mult decât atât, aplicațiile, securitatea și accesibilitatea au fost atuurile de luat în considerare ale acestui OS.
MacOS a propulsat Apple și produsele sale Mac în topul preferințelor celor care voiau simplitate, dispuneau de resurse materiale considerabile și urau Windows. Diferitele versiuni ale Mac OS X și OS X au primit denumiri de feline mari, precum Cheetah, Puma, Jaguar sau Tiger, însă acest trend a încetat în 2012.
În 2016, OS X (Mac OS X înainte) a devenit macOS, iar prima sa versiune, Sierra, a fost acceptată în mod pozitiv de utilizatori, mai ales pentru funcționalitățile sale care ușurau legăturile dintre telefoanele mobile ale Apple și desktopurile sau laptopurile sale.
Un Chromebook este un dispozitiv care folosește Chrome OS, sistemul de operare oferit de Google. Acesta are la bază chiar browser-ul gigantului, Google Chrome, și este diferit de tradiționalele sisteme de operare pentru laptopuri.
Chrome OS a fost lansat în 2011 și este făcut pentru a duce la capăt sarcini puternice cu ajutorul Internetului și să le stocheze în cloud. Avantajul OS-ului este că nu necesită aplicații instalate, deoarece utilizatorii au acces la aplicațiile Google.
Datorită faptului că aproape tot ce conține un Chromebook este online, acest sistem de operare este unul sigur. Virușii nu pot avea efect asupra muncii unui utilizator de Chrome OS, datorită aspectului online al acestuia.
În cazul în care nu există Internet pentru o anumită perioadă de timp, Chrome OS va funcționa normal și va salva toată munca atunci când se reconectează la rețea. În plus, sistemul de operare are integrat Google Play Store, adică utilizatorii pot folosi orice aplicație disponibilă și pe Android.
Din păcate, Chrome OS este subțire în comparație cu rivalii săi, Windows și macOS, din cauza faptului că nu este construit pentru putere.
Windows 10:
Sistemul de operare Windows 10 este perfect dacă doriți o experiență bună, la un preț redus. Versiunea Home costă între 50 lei și 200 lei, iar OS-ul este compatibil cu majoritatea laptopurilor sau desktopurilor.
+ Un aspect extrem de familiar, mai ales în țara noastră
+ Sistemul se actualizează periodic
+ Antivirus puternic
+ Suport pentru extrem de multe programe și jocuri
+ Touchscreen pentru dispozitive hybrid
+ Mai ieftin decât macOS
- Posibile probleme de intimitate
- Probleme de compatibilitate
- Aspect mai puțin profesionist decât macOS
- Diferă de la configurație la configurație
- Blocări frecvente
- Antivirus mai slab decât macOS
macOS:
Pentru a putea utiliza macOS, este necesar să cumpărați un MacBook sau un iMac, produse care încep de la 4.000 de lei. Cu toate acestea, în cazul în care vă permiteți un asemenea dispozitiv și nu vă interesează aplicațiile Windows sau gaming-ul, atunci macOS vi se potrivește perfect.
+ Aplicații gratuite asemănătoare cu Office
+ Interfață simplă și profesionistă
+ Blocări puține sau niciuna, datorită mașinăriilor Apple
+ Protecție antivirus superioară
+ Compatibilitatea cu iPhone, iPad și Apple Watch
+ Durata de viață a bateriei față de Windows
- Aplicații mult mai puține față de Windows
- Inflexibilitatea componentelor unui Mac
- Costul foarte mare al dispozitivelor Mac
- Lipsa jocurilor și aplicațiilor prezente pe Windows
Chrome OS:
Datorită prețului redus care începea de la 800-1000 lei, Chromebook-urile au avut impact asupra pieței de laptopuri. Cu toate acestea, dispozitivele cu sistemul de operare Chrome OS sunt pe cale de dispariție, iar achiziționarea unui asemenea produs la mâna a doua se dovedește a fi bună doar pentru un preț foarte mic.
+ Prețul mai scăzut decât Windows și macOS
+ Greutatea datorată componentelor ușoare
+ Durata te viață a bateriei față de Windows
+ Securitatea, datorită cloudului
+ Viteza, datorită lipsei complexității
+ Stocare pe Cloud
+ Google Play Store
- Capacitate de stocară redusă
- Conexiune la internet foarte necesară
- Fără suport pentru CD sau DVD
- Compatibilitate redusă
- Lipsa jocurilor și aplicațiilor prezente pe Windows
- Lipsa componentelor periferice (maus)
- Pe cale de dispariție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu