De ce va importa România mai multe gaze naturale în perioada verii

import_gaze_naturale
import_gaze_naturale

Publicitate

Deși operatorul sistemului naţional de transport al gazelor, Transgaz Mediaş (TGN), propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Enegiei (ANRE) ca importurile de gaze în luna iunie să reprezinte doar 0,5% din consum, ANRE solicită companiilor care importă să cumpere pe perioada verii o cantitate mai mare de gaze naturale de pe piața externă.

ANRE solicită Romgaz, GDF Suez Energy Romania, E.ON - companii care importă gaze naturale - să cumpere în lunile de vară de pe piaţa externă 22% din cantităţile necesare, întrucât, în prezent, costul acestora este mai redus decât în perioada de iarnă.

Chiar dacă necesarul de gaze naturale pentru țara noastră pe timp de vară ar putea fi acoperit din producția internă, o astfel de strategie ar face ca factura plătită de consumatori să nu crească la iarnă, când gazele din Rusia sunt mai scumpe.

"Estimarea Transgaz este plauzibilă, însă noi solicităm să se importe în proporţie de 22%, pentru că acum este mai ieftin. La fel am făcut şi în 2012. Pentru toată vara solicităm ca importurile să acopere 20% din consum, pentru a nu avea preţuri prea mari la iarnă", a declarat luni agenţiei Mediafax, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, potrivit căruia, dacă acum se plătește pentru importul a 1.000 de metri cubi de gaze naturale 400 dolari, în iarna trecută pentru importul unei aceleiași cantități s-a plătit 550 dolari.

"Dacă am accepta porpunerea Transgaz, efectul ar fi scăderea pe moment a preţului pentru consumatori, dar la iarnă ar trebui să plătim mai mult, pentru că s-ar consuma gazele din producţia internă", a mai precizat Havrileţ.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, preţurile gazelor vor fi liberalizate integral, în etape şi diferenţiat pentru consumatorii industriali şi cei casnici. Preţul gazelor pentru populaţie va creşte în două etape cu 10%, în timp ce pentru consumatorii industriali, prețul gazelor se va scumpi cu 5%, de la 1 iulie și cu 3% din 1 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel