În Irlanda de Nord au fost demarate lucrările de tăiere a unor copaci care au devenit celebri datorită serialului de televiziune "Urzeala tronurilor" ("Game of Thrones"), transmite DPA.
Prin această operaţiune, şase copaci vor fi tăiaţi în situl Dark Hedges şi operaţiuni de întreţinere vor fi realizate la nivelul altor arbori.
Acest "tunel" de copaci din comitatul Antrim a devenit faimos după ce a apărut în serialul fantasy "Game of Thrones", produs şi difuzat de HBO, şi atrage în prezent un număr important de turişti din lumea întreagă.
Cu toate acestea, au fost exprimate îngrijorări despre starea în care se aflau mai mulţi dintre acei fagi, iar unii dintre ei au fost doborâţi de furtunile din ultimii ani. În timp ce lucrările de tăiere au început luni, mai mulţi turişti străini se aflau la faţa locului pentru a admira copacii.
Mervyn Storey, preşedintele Dark Hedges Preservation Trust, a spus că operaţiunile au fost demarate după întocmirea a două rapoarte care au ajuns la concluzia că unii dintre copaci trebuiau să fie îndepărtaţi din motive de siguranţă. "Deşi ne-am fi dorit ca aceşti copaci să trăiască pentru totdeauna, realitatea este că, dacă ei au deja vârsta de 300 de ani, atunci acest lucru nu va fi posibil şi astfel de lucrări trebuie să fie realizate", a spus el.
Foto
Work to fell trees at Northern Ireland site made famous by Game Of Thrones begins https://t.co/tY0T2Ddui1
— Sky News (@SkyNews) November 20, 2023
The Dark Hedges, Ireland ????????
— Iconic Settings (@IconicSettings) November 20, 2023
The Dark Hedges, a captivating avenue of beech trees planted in the 18th century, exudes an otherworldly charm, famously recognized as the Kingsroad in "Game of Thrones," drawing visitors with its hauntingly beautiful natural tunnel. pic.twitter.com/wUXOPSZvAE
"Cred că acesta este, de asemenea, un alt punct de reper în lunga călătorie în care ne aflăm în ceea ce priveşte crearea unei structuri de management pentru a gestiona acest domeniu", a adăugat Mervyn Storey.
"Cele opt secunde din 'Game of Thrones' au schimbat Bregagh Road şi Dark Hedges pentru totdeauna şi chiar şi astăzi avem aici, în pofida închiderii drumului, oameni veniţi din California. Aceasta a fost o atracţie turistică în ultimii ani. Da, există lucruri care trebuie făcute, dar trebuie să existe şi un plan pe termen lung, iar acest lucru necesită bani, însă de unde vor veni ei? Nu vrem să inhibăm oamenii, dar vrem, de asemenea, să ne asigurăm că oamenii care vin aici sunt în siguranţă. Trebuie să existe o replantare agresivă şi a avut loc o plantare la sfârşitul anului 2014, dar din cauza lipsei de resurse, replantarea susţinută nu a fost continuată", a adăugat preşedintele asociaţiei menţionate.
Copacii de pe Bregagh Road, în apropiere de Stranocum, se află pe o proprietate privată. Departamentul de Infrastructură a anunţat că un studiu de specialitate independent a descoperit că 11 arbori, dintr-un total de 86, aveau o stare proastă de sănătate şi ar putea deveni un risc potenţial pentru public.
În urma discuţiilor purtate cu proprietarii terenului şi cu alte părţi interesate, au fost făcute aranjamente pentru îndepărtarea a şase copaci, cu menţinerea buturugilor, precum şi pentru lucrări de întreţinere la patru copaci, pentru a reduce riscurile pentru public.
Starea în care se află alţi trei arbori va fi analizată la faţa locului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu