De ce votez DA la referendum! (Prima parte)

oana-stanciulescu
oana-stanciulescu

Românii au creat cu greu această țară. Au construit satele, orașele, au ridicat clădirile cu etaje peste etaje, au făcut instalațiile de canalizare și de alimentare cu apă, au pavat străzile și le-au luminat cu becuri electrice.

 Henri Marie Coandă, fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918, a inventat motorul cu reacție.

 Victor Babeș a descoperit penicilina, Nicolae Paulescu a descoperit insulina.

 Grigore Antipa a întemeiat Muzeul Național de Istorie Naturală din București, care îi poartă numele.

 George Emil Palade, medic și om de știință, a fost laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină.

 Regele Carol I a dispus construirea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă.

 Regele Carol I a construit primele căi ferate care au fost extinse de atunci prin toată România, înființând CFR-ul. Mai apoi a construit trenuri ca să transporte mărfurile românești prin toată Europa.

 Au fost inaugurate mai multe linii noi de cale ferată, ca cea de la Arad- Alba Iulia, Bucuresti – Giurgiu și apoi linia Roman - Tecuci.

 Regii au făcut din România o țară independentă, căreia i-au crescut prestigiul și au redresat economia.

 Gavrilă Ogoranu, Iuliu Maniu, Argentoianu, Brătienii, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Elizabeta Rizea, și mulții alții, au zăcut zeci de ani, adunați, în temnițele comuniste, unii dintre ei stingându-se după gratii ca România să reziste.

 Alții au murit la Revoluția din decembrie 1989 din același motiv.

 Și când totul a fost aproape gata, când țara a căpătat un aspect cât de cât civilizat, au apărut pedeliștii în frunte cu Traian Băsescu.

 Trebuie să precizăm că pedeliștii sunt inventați de români. Dar pedeliștii au uitat asta numaidecât și au început să-i strivească pe sărmanii concetățeni blânzi și inteligenți.

 Străzile, create de români, au trecut sub stăpânirea pedeliștilor. Au confiscat instituție după instituție, plămădite cu trudă în sute de ani. Banii au fost transferați din visteria țării în cea a lor.

 Au trecut printre concetățenii lor fără să-i vadă, din mașinile luxoase cu geamuri fumurii, în colbul ridicat al drumurilor neasfaltate. Și-au adus rudele aproape de borcanul cu miere ca să nu fie nevoite să strângă și ele cureaua odată cu sărmanii concetățeni! Așa se face că doar ei au trăit bine!

 În așa hal au ajuns, în ultimii ani, concetățenii pedeliștilor!

 Iată de ce, eu o să votez DA la referendum!

 PS. După o idee a lui Ilf și Petrov

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel