Aproape 1,2 milioane de britanici sunt infectați cu coronavirus. Datele oficiale arată că una din 50 de persoane din Anglia are virusul ucigaș, iar 26.467 sunt tratate în spital.
Cu toate acestea, în unele zone din Marea Britanie, numărul persoanelor testate pozitiv este dramatic mai mare - inclusiv în Londra, unde unul din 30 de britanici a avut virusul între 27 decembrie și 2 ianuarie.
Premierul britanic Boris Johnson a spus că 1,3 milioane de britanici au fost deja vaccinați - inclusiv un sfert din toți cei cu vârsta de peste 80 de ani. El a dezvăluit, de asemenea, că primele centre de vaccinare în masă se vor deschide săptămâna viitoare. Johnson a promis să ofere 13 milioane de doze până la mijlocul lunii februarie.
"Până la 15 februarie, NHS se angajează să îi vaccineze pe toți cei din primele patru grupuri prioritare, inclusiv persoanele din căminele de bătrâni și personalul, pe cei cu vârsta de peste 70 de ani și pe cei extrem de vulnerabili din punct de vedere clinic. Avem deja 595 de centre de vaccinare și altele 180 vor fi lansate în cursul acestei săptămâni. Vom avea aproape o mie de centre de vaccinare în toată țara, până la sfârșitul acestei săptămâni. Săptămâna viitoare vom avea și șapte centre de vaccinare deschise în locuri precum stadioane sportive și centre de expoziții”, a declarat Boris Jhonson, potrivit thesun.co.uk.
Oficialii speră că imunizarea celor mai vulnerabili va preveni aproximativ nouă din zece dece cauzate de Covid.
Directorul medical prof. Chris Whitty susține decizia de a întârzia a doua doză de vaccin cu până la 12 săptămâni. "Prin extinderea decalajului, vom putea, în următoarele trei luni să putem dubla numărul de persoane care pot fi vaccinate”, a afirmat acesta. El a mai spus că britanicii în vârstă vor fi vaccinați înaintea profesorilor deoarece aceștia prezintă un risc mai mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu