EXCLUSIV De la Buhnici la realitate. De ce mergem, cu adevărat, la mare. Nu, nu e ca să vedem piele
De două zile, internetul e împânzit de imaginea lui George Buhnici. Reclamă gratuită, cum s-ar spune! Dar din tot discursul său, mi-au rămas în minte motivele pentru care el crede că mergem la mare.
"Venim la mare ca să vedem piele", "Dacă vii la mare și sigur vrei să ne împrietenim", şi să vedem sâni şi fese. Mă rog, Buhnici a zis-o mai pe româneşte! DECLARAŢIILE COMPLETE AICI
Şi nu am putut să nu mă gândesc că, de fapt, motivele pentru care venim la mare sunt altele. Pentru că dacă vrei să vezi piele, te poţi duce la orice piscină, nu e nevoie să stai la coadă pe autostrada Soarelui sau să fierbi în unul dintre trenurile spre litoral. Nu e nevoie să plăteşti bilete la suprapreţ sau să alimentezi la benzinării de parcă ai cumpăra produse de lux.
Haideţi să nu ne mai învârtim pe după deget. Nu se duce nimeni la mare să îşi etaleze pătrăţelele, tenul perfect întins şi epilat sau muşchii. Mergem acolo pentru că vrem să ne relaxăm. Să stăm pe şezlong, să lâncezim, să citim o carte sau să completăm o integramă, să purtăm cât mai puţine haine fără a ne fi jenă, să bem bere făcând nimic, să tragem de nişte hamsii şi să mimăm sportul prin bălăceală. Pentru că da, ce facem la mare nu se cheamă înot, nici pe departe!
Altfel, nu merge nimeni la mare să îşi facă prieteni noi! Nu se gândeşte nimeni la asta când pleacă de acasă. Se poate întâmpla, evident. Sunt cazuri în care s-au format cupluri pe litoral, cupluri care ulterior s-au transformat în familii. Sau s-au legat prietenii pe viaţă într-o noapte la cort. Dar sunt excepţiile care confirmă regula.
Pentru că, dincolo de aspectele astea, nu e nimic să te cheme la mare. Statul la soare merge una sau două zile, mersul la petreceri merge o noapte sau două. După asta, pielea se înroşeşte, ustură, iar oboseala ne răpune pe cei mai mulţi. Cel puţin pe noi, ăştia care ne trezim dimineaţa să mergem la muncă. Cât încă eşti elev, student, şi eşti obişnuit cu nopţile pierdute şi zilele trecute pe bază de cafea parcă mai merge.
Există, cumva, mai multe aspecte care să te gonească de la mare decât să te cheme. Preţurile ridicate la mâncare, băutură, cazare, mizerie, parcări insuficiente şi mult prea costisitoare, şezlonguri de 100 lei şi locuri pe cearceaf la 200 lei, iar lista poate continua. Au vorbit alţii despre bătaia de joc de pe litoral, nu o mai fac şi eu!
Pare, aşadar, că e mare diferenţă între realitate şi ce spune Buhnici.
Cine vrea să facă mişcare, merge la munte, indiferent de sezon. Că acolo nu se stă pe şezlong şi pe plajă. Cărările, traseele, peisajele, parcă te strigă să te ridici, să îţi iei bocancii şi să le bătătoreşti. Responsabil, aş adăuga! La munte nu se duce nimeni să vadă piele. Dar se pot lega mai multe prietenii decât pe plajă!
Şi, dacă tot ajungeţi pe munte, iată şi un sfat: arătaţi respect. Nu procedaţi ca pe litoral, unde se îngroapă paharele de bere şi chiştoacele de ţigară în nisip. Salutaţi oamenii cu care vă întâlniţi pe traseu! Şi respectaţi indicaţiile salvamontiştilor! Cele din urmă sunt cele care fac diferenţa între viaţă şi moarte! Şi încă ceva. Urcaţi doar pe traseele pe care ştiţi că le puteţi duce la capăt, ca să vă bucuraţi de experienţă. Epuizarea nu aduce amintiri frumoase!
*acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
