Președintele Traian Băsescu vrea să fie premier. Nu mai este o noutate. A recunonscut-o chiar el, în repetate rânduri, în mod direct. E clar că există dorința, să vedem cu stă cu putința șeful statului.
Mutarea la Palatul Victoria ar reprezenta singura variantă a lui Traian Băsescu de a rămâne și de a conta cu adevărat în politica de vârf a țării, după zece ani petrecuți la cârma ei. A fost ministru, a fost primar al Capitalei, însă în fruntea Guvernului nu s-a aflat până în prezent.
Băsescu - CCR
Traian Băsescu este principalul responsabil de ruperea USL, după ce a prelungit la maximum promulgarea Legii Referendumului și a făcut imposibilă organizarea unui plebiscit pentru adoptarea Noii Constituții înainte de prezidențiale, cu 30% cvorum.
Mișcarea a reușit, USL s-a rupt, iar Traian Băsescu a redevenit un pion important în perspectiva alegerilor de la sfârșitul anului. Paradoxal, Noua Constituție ar fi prevăzut puteri reduse pentru președinte și atribuții sporite pentru premier și se presupune că un aspirant la șefia Executivului ar fi trebuit să facă tot posibilul ca ea să intre în vigoare, nu să o blocheze. Însă același proiect mai prevedea ca partidul sau alianța care obține cele mai multe voturi la alegerile parlamentare să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru.
Vezi și: Motivarea CCR: De Ce partidul care obține cele mai multe voturi nu poate desemna premierul
Majoritatea, mai accesibilă decât câștigarea alegerilor
După un deceniu ca președinte al României, Traian Băsescu este departe de a fi printre cei mai iubiți politicieni ai țării. Șansele ca un partid care ar urma să-l desemneze pentru funcția de premier să obțină mai multe voturi decât PSD tind spre zero. Nici ipoteza unei alianțe care să-i depășească pe social-democrați și să-l desemneze pe actualul șef al statului pentru Palatul Victoria nu este dintre cele mai probabile.
Dacă voturi din partea populației îi este greu să mai obțină, Traian Băsescu a demonstrat de-a lungul carierei politice că se pricepe de minune la atragerea celor de care are nevoie pentru formarea de majorități. Iar la acest lucru poate recurge și pe viitor. Președintelui i-ar fi mai ușor să alcătuiască o majoritate parlamentară după alegeri, decât să le câștige - prin formațiunea care ar urma să-l desemneze pentru Palatul Victoria.
Modelul FRF
Poate vă întrebați ce caută Casa Fotbalului în titlu și ce treabă are fotbalul în toată povestea asta. E foarte simplu: Alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal reprezintă modelul ideal pentru șeful statului, care i-ar conveni perfect și l-ar putea propulsa direct în fruntea Executivului.
În primul tur din 5 martie, Răzvan Burleanu a obținut 72 de voturi, Vasile Avram - 59, iar Gheorghe Chivorchian - 29. Între cele două tururi, ocupantul locului trei și-a îndemnat susținătorii să-l voteze pe Burleanu, iar rezultatul s-a văzut la final: 113 la 58 pentru cel care avea să devină noul președinte al FRF. Practic, de pe locul trei în primul tur, Chivorchian a decis câștigătorul alegerilor, iar în prezent ocupă funcția de secretar general al Federației - a doua ca importanță din instituție.
Pentru prezidențialele din finalul anului este greu de crezut că un candidat susținut de Traian Băsescu va avea șanse să ajungă în turul doi. Miza cea mare ar putea fi adunarea cât mai multor voturi în primul tur, care să permită negocieri cu unul dintre primii doi candidați, în scopul obținerii unei eventuale funcții de premier pentru actualul șef al statului.
Vezi și: Scenariul care îl face pe Băsescu să conteze pentru prezidențiale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News