„De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, album lansat la Art Safari. Program până pe 14 ianuarie

Lansarea albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici are loc astăzi, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari. Expoziția poate fi vizitată, la Palatul Dacia-România, pe Lipscani 18-20, până pe data de 14 ianuarie 2024.

„Invitați vor fi: Adrian Majuru, curator expoziție, autorul albumului și manager al Muzeului  Municipiului București, Cătălin D. Constantin, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, specializat în antropologie și studii culturale, Sorin Antohi, istoric al ideilor, eseist, traducător și membru în Academia Europaea, și Octavian Buda, catedra de Istoria Medicinii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”; 

Adrian Majuru va susține, de asemenea, un tur ghidat în expoziția „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”. Accesul publicului vizitator la evenimentul de lansare a albumului este gratuit. 

„Povestea orașului nocturn reprezintă și o nesfârşită confruntare dintre dorinţele comportamentului ascuns și iubitor de întuneric (lumea criminalilor, hoților, inadaptaților sociali, adică tot ceea ce diurnul încearcă să vindece) și prelungirea unor preocupări cotidiene, pentru care diurnul nu mai oferă suficient timp. Aici ne referim la unele profesii, legate inclusiv de industria loisir-ului. Dincolo de prelungirea zilei în noapte, cu orașe luminate și mulțimi colorate și atrăgător de zgomotoase (teamă colectivă de tăcerea sublimată a întunericului?), consumatoare de diferit, se păstrează sentimentul ascuns de a explora dorințe pe care diurnul nu le permite pe de-antregul sau dorește să le știe uitate. Noaptea oferă un misterios sentiment de nesiguranță ascuns în etologia noastră îndepărtată, iar această relație dintre mister și temeri nu a putut fi îndepărtată pe de-a-ntregul” - Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, curatorul expoziției. 

„Ne bucurăm să lansăm acest album când expoziția „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curatoriată de Adrian Majuru, încă poate fi vizitată. Încă de la deschidere, show-ul despre viața nocturnă a stârnit multă curiozitate în rândul publicului nostru. Poveștile și misterele orașului nocturn se află acum și în file de carte!” - Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.”

Poveștile neștiute ale orașului nocturn

„De la teama de întuneric, resimțită de omenire încă de la începutul istoriei, la îmblânzirea deplină a fricii prin tehnologie și viața de noapte. În ultimele generaţii, omul a dat nopții un nou conținut. Orașul a fost instrumentul de remodelare nocturnă a preocupărilor, imaginarului și  credințelor. Expoziția din Art Safari spune povestea evoluției orașului nocturn și avatarurilor sale. 

Alături de obiectele și lucrările din colecția Muzeului Municipiului Bucureşti, expoziția prezintă și o serie de piese din colecţiile Institutului Naţional de Medicină Legală «dr.Mina Minovici» și Institutului de Antropologie Francisc Rainer-Academia Română, unele expuse public ȋn premieră.  Accesul la evenimentul de lansare a albumului este permis tuturor vizitatorilor, gratuit. Accesul în cele 7 expoziții Art Safari se face în baza unui bilet.”

Program general Art Safari (până pe 14 ianuarie 2023):

Joi-duminică – 12:00-21:00 (ultima intrare - 20:30); 

Night Tours – tururi ghidate și drinks, evenimente ocazionale în serile de weekend, consultați site-ul www.artsafari.ro. 

Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare. Palatul Dacia-România, Lipscani, nr. 18-20, București

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel