De la ora 10:00, a intrat în vigoare alerta de Cod Galben de averse, vijelii și grindină, valabilă în jumătate din țară. Harta ANM - 21 iulie

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Au fost emise două alerte de Cod Galben, una de caniculă, cealaltă de furtuni.

Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru intervalul 21 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 23:00. 

”În cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, Munteniei și a zonei montane, precum și în Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50...70 km/h), grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp” anunță meteorologii. 

În același timp, a fost emis Cod Galben de val de căldură persistent și disconfort termic ridicat pentru astăzi și mâine. 

”În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade și izolat de 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale” arată ANM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel