Un deputat, doi primari de comune şi un consilier judeţean de la PSD au trecut la PNL.
Patru membri importanţi ai PSD Brăila, respectiv deputatul George Palade, primarul comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Chiscani, Costică Coja, şi consilierul judeţean Daniela Bordea, şi-au anunţat public, joi, trecerea în rândurile organizaţiei judeţene PNL Brăila. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.
'Este o mutare foarte importantă pentru Partidul Naţional Liberal filiala Brăila. Aveam nevoie de oameni noi, oameni care au făcut performanţă în administraţie. Domnul Coja Costică este singurul primar din judeţul Brăila care a reuşit să racordeze întreaga comună la sistemul de gaze, singurul primar din judeţul Brăila care a reuşit să acceseze un proiect pentru realizarea unui nou stadion în judeţul Brăila. Doamna primar din comuna Viziru este un primar la început de drum. Am avut discuţii cu dumneaei în ultimele luni şi am văzut că nu este ajutată din niciun punct de vedere de PSD. Am hotărât împreună să facem echipă pentru anul 2024, pentru a putea concretiza atât promisiunile dumneaei din campania electorală, cât şi pe ale mele, în aşa fel încât să putem dezvolta comuna', a declarat Alexandru Popa.
'Şi, nu ultimul rând, vreau să-i mulţumesc noului coleg din Parlamentul României, domnului George Paladi, pentru decizia de a se înscrie în PNL. Din discuţia pe care am avut-o cu domnul Paladi, mi-am dat seama că acesta nu se mai regăseşte în ceea ce se întâmplă astăzi în PSD Brăila, un partid condus de un om pe care nu îl recomandă nimic, ca să fiu blând cu dumnealui. Le mulţumesc noilor colegi, pe care îi văd ca pe un plus de valoare în echipa mea', a afirmat Alexandru Popa.
Deputatul George Paladi şi consilierul judeţean Daniela Bordea au demisionat din PSD Brăila, iar primarii Ana Cornelia Măcrineanu şi Costică Coja au anunţat că vor aştepta finalul mandatului pentru a se alătura oficial PNL Brăila, partid din partea căruia vor candida în 2024, pentru că, potrivit legii, dacă ar semna acum adeziunea la PNL şi-ar pierde mandatele.
'M-am alăturat colegului meu, domnul deputat Alex Popa, m-am alăturat doamnelor şi domnilor primari din judeţul Brăila, m-am alăturat echipei PNL, pentru a duce mai departe proiectele judeţului Brăila, prin transparenţă faţă de locuitorii comunelor şi municipiului Brăila', a declarat deputatul George Paladi.
Comunele Chiscani şi Viziru sunt cele mai mari din judeţul Brăila ca număr de locuitori, Chiscani - 6.151 locuitori, Viziru - 5.528 locuitor. 'Deocamdată nu sunt la PNL, pentru că, dacă aş fi semnat o adeziune, în mod cert îmi pierdeam mandatul, dar cu certitudine în 2024 voi fi candidatul Partidului Naţional Liberal. Pe această cale, vreau să-i mulţumesc domnului deputat şi preşedinte Alexandru Popa pentru că mi-a făcut invitaţia, ceea ce mă onorează. Ţin să vă precizez că eu voi fi pentru administraţie, pentru populaţie, politica se va face doar în campanie electorală, iar eu îmi voi ţine cuvântul dat întotdeauna şi în campanie şi politic', a declarat primarul comunei Chiscani, Costică Coja. Şi primarul Ana Cornelia Măcrineanu a ţinut să puncteze că ea are în primul rând o legătură foarte strânsă cu cetăţenii comunei Viziru.
'Administrativ, sunt şi eu, deocamdată, în PSD şi voi rămâne în administraţia cetăţenilor. Voi face pasul în PNL la alegerile următoare din 2024, alături de domnul preşedinte. Suntem pentru administraţie, suntem pentru cetăţeni. Am venit pentru cetăţeni în faţa dvs. să prezint că îi reprezint pe ei', primarul comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu. Consilierul judeţean Daniela Bordea, care şi-a prezentat joi demisia din PSD Brăila, a declarat că îşi va pune în slujba PNL Brăila experienţa sa politică de 20 de ani în PSD.
'Vreau să vă spun că voi folosi experienţa mea politică de 20 de ani în PSD, nu pot să îmi reneg trecutul. Îi mulţumesc domnului preşedinte Alex Popa şi sper, cum până în prezent nu am dezamăgit cetăţenii, să nu-i dezamăgesc împreună cu echipa PNL nici de data aceasta', a afirmat Daniela Bordea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu