Jurnalista Mioara Costin, de la Realitatea Plus, a fost numită consilier de stat în Cancelaria Premierului. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Mioara Costin a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.
Mioara Costin şi-a început cariera în presă în 2011, la ziarul Puterea, din Capitală, dar s-a consacrat la Realitatea Plus, unde a ajuns în 2014.
Aceasta a fost reporter de teren, moderator de emisiuni, dar şi invitat în studio la diverse emisiuni ale postului.
Aceasta şi-a anunţat plecarea de la Realitatea Plus în urmă cu o lună, pe pagina sa de socializare. În aceeaşi postare, a afirmat că a fost aproape de o plecare şi în toamna anului 2020.
"Pe 10 martie mi-am anunțat șefii din redacție că voi pleca de la Realitatea Plus. Sunt aproape 7 ani de stat aici, în care am trecut prin toate etapele. Site, un fel de invitat în studio, o emisiune prezentată, reporter pe politic. Dar nu am renunțat niciodată să fac teren, chiar dacă ajungeam mai rar, la început. Vor urma nişte zile de concediu, apoi o perioadă de preaviz în care lucrez, în aprilie. După care vom avea drumuri separate.
Nu știu exact ce va urma de acum încolo, nu am o decizie luată cu privire la locul in care merg, discuții am avut, ce știu sigur e ca am nevoie de o pauză sa imi limpezesc mintea. Deși probabil in fiecare zi o să mai intreb diverse. Mulțumesc oamenilor care m-au oprit sa plec și în toamnă. Nu a fost mereu simplu. Dar m-am străduit să îmi fac treaba", a scris Mioara Costin pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News