De la "Săracul Geoană!" la "Nenorocitul Geoană!"

Întreaga presă se concentrează pe scandalul din PSD. Evident că în aceste zile toată lumea suferă de scenarită, dar povestea e mult mai simplă şi veche. Foarte veche chiar. Acest episod seamănă cumva cu povestea din Alexandru Lăpuşneanul. Ca să scape de gura prostimii Lăpuşneanu le oferă o mică atenţie şi anume pe boierul Moţoc. Cam aşa e şi în acest caz. Ca să mai înlăture din frustrarea celor 8 ani de opoziţie, Ponta l-a pus pe Geoană pe altarul televiziunilor şi l-a sacrificat pe fostul aproape preşedinte al României.

ziareCariera politică a lui Mircea Geoană dă clar definiţia omului care ajunge sus în vârf şi apoi decade. Pentru o noapte a fost preşedinte. Îl bătuse pe Băsescu şi deja făcea planurile alături de amicul Crin Antonescu. Între timp Băsescu număra voturile iar la final l-a ciuruit. Odată cu ivirea zorilor orele de preşedinte ale lui Geoană se sfârşiseră.

Acum, Mircea Geoană, nu pică pentru vreo trădare de rang maxim. Nu, el pică pentru că aşa trebuie. A jucat pe o singură carte. A scos PSD de la guvernare în 2008 pentru Dan Nica şi al său MAI, apoi riscat la prezidenţiale. Nu a ieşit aşa cum trebuia, iar acum vine scandeţa. Întrebarea care se pune este: de ce vine aşa de târziu?. În 2009, imediat după alegeri, se  punea tot la fel problema schimbării lui Geoană de la Senat. Atunci PSD nu a marjat şi l-a lăsat în funcţie. Ce calcule politice s-au schimbat de atunci, e greu de ghicit, poate e pus şi simplu un act de curaj a lui Ponta care joacă însă un poker riscant. Merge la cacealma cu două de inimă roşie şi speră si vină culoarea de jos.

Şi pentru Victor Ponta este o poziţie riscantă. Într-o uniune cum este USL şi pe valul de antipatie născut contra PDL, să nu câştige alegerile mai mult decât categoric, îi va fi fatal. Cu toate acestea procentele nu îl dau bine deloc pe Ponta. Poate cu această mişcare va reuşi să mai câştige din încredrea electoratului dur al PSD. Dar ce va face cu oamenii simpli, care vor înţelege doar atât: Ponta avut ceva cu Geoană şi l-a dat jos. Săracul Geoană!

Ponta ar trebui să continue demersul şi să reuşească cumva să schimbe sintagma "saracul Geoană!, în "Nenorocitul Geoană!", altfel va lua în piept toate nemulţumirile votanţilor PSD de la care riscă să audă şi vreo afirmaţie de genul "Dar cu ăla ce-aţi avut, domnule Ponta?"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel