De sărbători, băuturile se comandă din online: eMAG a vândut numai în ultima săptămână peste 1.300 etichete diferite de vin

foto: Emag
foto: Emag

Clienții au comandat, în medie, patru sticle per comandă, alocând un buget mediu de aproximativ 206 lei Vinul românesc, în topul preferințelor.

București, 20 decembrie 2023. Cu o săptămâna înaintea Crăciunului, vânzările de vin și băuturi spumante pe eMAG au crescut de aproape două ori și jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, confirmând faptul că shoppingul se mută tot mai mult în online chiar și pentru produse pe care oamenii obișnuiau să le cumpere din magazinele tradiționale. Clienții au comandat, în medie, patru sticle pe o comandă, alocând un buget mediu de aproximativ 206 lei.

Jumătate dintre comenzile înregistrate în această perioadă sunt pentru vinurile roșii, vinul roșu sec fiind, de departe, cel mai comandat soi, potrivit pentru a fi servit, în general, cu carne roșie. Vinul alb sec reprezintă peste 35% din comenzile de pe eMAG din această perioadă și este potrivit pentru a fi asociat în special cu pește, carne albă sau brânzeturi. Vinul rose, asociat în special cu mâncăruri ușoare- aperitive, salate sau fructe de mare- reprezintă 14,3% din vânzările înregistrate în această perioadă.

Opt din zece comenzi au fost plasate de clienții Genius și au beneficiat de livrare gratuită, iar 76% au fost livrate la easybox.

„Clienții comandă mai mult, aleg sortimente variate și experimentează gusturi noi, comandând peste 1.300 de etichete diferite de vin doar în ultima săptămână, astfel că ne bucurăm că, mai ales în zile aglomerate ca acestea, le facem alegerile mai simple, iar cumpărăturile nu mai reprezintă o corvoadă. Pe platforma noastră sunt peste 21.000 de băuturi, vinuri și cafea, iar shop-in-shop-ul dedicat Drinks & Coffee pe care l-am introdus de curând, le face alegerea mai ușoară”, a spus Irina Pencea, general manager eMAG România.

Chardonnay: cel mai comandat soi de vin

Chardonnay este cel mai comandat soi de vin de către clienții eMAG în aceste zile, reprezentând 19% din vânzări, urmat de vinuri roșii precum Cabernet Sauvignon (16%), Merlot și Pinot Noir (15%) și Saperavi (11%). Majoritatea clienților preferă vinurile din România, Republica Moldova, Italia, Franța, Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Argentina sau Chile.

Regiunile din care provin cele mai comandate vinuri de pe eMAG sunt:

Dealu Mare

Banat

Dobrogea

Purcari

Cahul

În urmă cu aproape două luni, eMAG a lansat Drinks & Coffee Shop, un concept shop-in-shop online de băuturi, vinuri și cafea, cu peste 21.000 de produse disponibile imediat din oferta eMAG și a peste 700 de selleri din Marketplace. Drinks & Coffee Shop este o inițiativă prin care eMAG îi propune să ofere  clientului o experiență de cumpărare cât mai simplă, facilitând o navigare mult mai ușoară și rapidă prin structurarea gamei pe obiceiuri de cumpărare (proveniență, tip de băuturi). Magazinul oferă și pahare, căni și accesorii, precum și pachete promoționale.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel